4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialBeizadelele n-au teama de lege

Beizadelele n-au teama de lege

Accidentul mortal provocat de odrasla deputatului PSD Petru Tarniceru a redeschis subiectul fiilor de bani gata, carora li se pare ca pot face orice fara a fi pedepsiti. Fii de parlamentari, judecatori, procurori, generali, prefecti, primari au fost actori ai unei game extrem de largi de infractiuni. Violente pentru a demonstra cine detine suprematia in colectivitate, talharii, furturi auto, trafic de droguri, de tigari, de cafea, contrabanda, accidente de circulatie, provocate de betia vitezei si a alcoolului, fuga de la locul accidentului reprezinta cele mai frecvente fapte comise. Fiii-infractori sunt trimisi in judecata extrem de rar, dupa campanii mediatice agresive. Exemple de condamnari cu inchisoarea si executarea pedepsei sunt si mai rare. De obicei se musamalizeaza dosarele, fie din fasa, fie printr-o internare la nebuni, cand nu se mai poate apela la alte tertipuri.

Ucidere din culpa si viol

Lucian Tarniceru, fiul deputatului PSD de Suceava Petru Tarniceru, a accidentat mortal o fetita de 8 ani in satul Mihaileni, judetul Botosani si a fugit de la locul accidentului. Fetita a fost aruncata 25 de metri de la locul impactului, ceea ce inseamna ca tanarul rula in localitate cu o viteza foarte mare. Potrivit sefului de post din localitate, viteza ar fi fost de 130 km/h, pe un drum inchis circulatiei rutiere. El a fost prins la scurt timp de politistii de frontiera de la Siret, cu ajutorul aparatului de termoviziune. Fiul deputatului sucevean rula paralel cu fasia de frontiera, masina era avariata si nu mai avea numere de inmatriculare. La analize s-a stabilit ca, in momentul producerii accidentului, Tarniceru jr. era sub influenta alcoolului (0,9 la mie in aerul expirat). Acum, aparatorii sai, intre care se afla si Gheorghe Suhan, fost prim adjunct al fostului procuror general al PNA Ion Amarie, solicita eliberarea din arestul preventiv, invocand nebunia. In acest sens s-au depus la dosar trei internari la Spitalul de Neuropsihiatrie „Socola” din Iasi. Lucian Tarniceru are antecedente penale. El a fost implicat in scandaluri provocate la Vatra Dornei si, potrivit presei locale, a fost condamnat la doi ani inchisoare cu suspendare pentru viol. Accident de masina a facut si fiul subprefectului de Vrancea Manole Mercea. Fara a avea carnet de conducere, juniorul Mercea a furat intr-o noapte masina Prefecturii si s-a izbit cu ea de zidul unui stadion.

Furturi de masini de lux si consum de droguri

Claudiu Diamandescu, fiul fostului sef al Politiei Romane, generalul Corneliu Diamandescu, a deschis, dupa 1990, seria scandalurilor provocate de odrasle protejate. Claudiu Diamandescu a fost capul uneia dintre cele mai mari retele din Romania de trafic de masini de lux furate, in care au fost arestate 58 de persoane. Dosarul s-a tot plimbat prin tot felul de expertize. Diamandescu jr. a fost trimis in judecata, iar presa l-a uitat pana la implicarea sa intr-un dosar de trafic de droguri. Claudiu Diamandescu a fost cercetat doar pentru consum de cocaina si achitat. In scandaluri cu masini furate au mai fost implicati fiul colonelului de Politie Traian Bolosin, fiul colonelului Ion Soricica, fost sef al Politiei Rutiere, gasit la volanul unei masini de lux furate. De notorietate publica pentru implicari in furturi de masini de lux a fost Alexandru Gaina, fiul unui colonel MI, care a avut sapte dosare penale. El a mai fost cercetat pentru fals privind identitatea, fals in declaratii. A fost trimis in judecata pentru vatamare corporala grava si parasirea locului accidentului, fara a fi condamnat exemplar.

Contrabanda si talharii uitate sau iertate

Capul contrabandistilor uitati de justitie este Adrian Tarau, fiul fostului prefect PSD de Bihor. Arestat preventiv de catre procurorul Alexandru Lele in anul 2001, Tarau jr. a fost eliberat la presiunile premierului de atunci, Adrian Nastase. Pentru pedepsirea procurorului s-au implicat si ministrul Justitiei de atunci, Rodica Stanoiu, si procurorul general Joita Tanase, ca si procurorii de sorginte securista Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus, care au ordonat arestarea lui Alexandru Lele. Pentru executarea ordinului a fost trimis tanarul procuror Cristian Panait. Deoarece nu a vrut sa aresteze un nevinovat, asa cum ii cereau sefii, prin amenintari si santaj, Cristian Panait s-a aruncat de la etaj si a murit. Ca asociat al lui Tarau jr. a fost vehiculat si numele lui Sabin Funar, fiul fostului primar al Clujului, acum parlamentar PRM. Catalin Panduru, fiul unui generalul MI, a fost implicat intr-un dosar de mare contrabanda cu cafea, pe post de paznic cu girofar. Cristian Gabriel Troneci, fiul unui fost sef al Biroului National Interpol, a fost acuzat de comert cu pasapoarte false. Sergiu si Ciprian Milutinovici, fiii unui fost lider PSD Timis, au lasat balti de sange, lovind multe persoane cu pumnii, parul sau lantul. Intre persoanele agresate s-a aflat si fiul unui colonel, care a fost obligat de seniorul Milutinovici sa iasa la pensie pentru ca a trimis jandarmii la locul scandalului.
Mihai Zaharia Munteanu, fiul deputatului de Prahova, a fost trimis in judecata pentru talharie, dar pedeapsa cu inchisoarea i-a fost schimbata in mustrare pe motiv ca tanarul „provine dintr-o familie organizata”.

Iustin Covei, spaima Craiovei

Fiu de judecator si nepot de procuror, Iustin Covei a bagat spaima in toata Craiova prin ispravile sale penale. De mai bine de trei ani, la Parchet curg ca pe banda rulanta dosarele beizadelei magistratului Vasile Covei, de la Curtea de Apel Craiova. Deosebit de „precoce”, Covei jr s-a ales cu primul dosar penal la varsta de 16 ani. De atunci, a mai fost cercetat penal de cel putin noua ori, dar a scapat basma curata de fiecare data. O singura data a „vizitat” arestul Politiei, dar numai pentru o noapte, fiind eliberat de magistrati pentru ca nu prezenta pericol social.
In 3 aprilie 2002, Iustin Covei a spart parbrizul unui autoturism Oltcit, pe motiv ca soferul masinii s-ar fi uitat „urat” la el. Un an mai tarziu, politistii l-au prins in timp ce conducea un autoturism BMW neinmatriculat si fara a avea permis de conducere. Oamenii legii au fost injurati si loviti de fiul judecatorului Covei pentru ca au indraznit sa-l opreasca. In 18 ianuarie 2004, Covei jr a provocat un scandal monstru in barul „Blue Generation”, din cartierul craiovean Sarari, pentru ca a fost trimis acasa de oamenii de ordine. Iustin Covei s-a intors la local cu o gasca de prieteni si a devastat barul. Retinut impreuna cu ceilalti agresori la Sectia 3 Politie, derbedeul a lovit cu pumnul in fata un subofiter, chiar in prezenta mamei sale. O luna mai tarziu, Covei isi da din nou in petic. In 9 februarie 2004 a condus, tot fara permis, un alt autoturism neinmatriculat, marca ” Mitsubishi”, provocand un grav accident rutier, soldat cu ranirea grava a trei persoane. In 20 aprilie 2004, tanarul a provocat un alt accident rutier, intrand cu un scuter chiar intr-o masina a Politiei. In 21 iulie 2004, Iustin Covei a batut cu bestialitate un taximetrist, chiar in centrul Craiovei, care a indraznit sa-i spuna sa se dea la o parte cu scuterul, pentru a-i face loc sa treaca. Doua zile mai tarziu, un alt taximetrist a cazut victima fiului magistratului. Covei jr l-a batut si i-a furat din masina statia de emisie-receptie. In martie 2005, la doar cateva zile dupa ce si-a luat permisul de conducere, tanarul a provocat un accident cu autoturismul facut cadou de tatal sau la majorat, marca „Peugeot 206”. In mai 2005, cu aceeasi masina, el este implicat intr-un alt accident rutier.
In august 2005, Iustin Covei a organizat un raliu ilegal, fapta pentru care a fost sanctionat contraventional cu zece milioane lei. In aceeasi luna, derbedeul a dezbracat un tanar in pielea goala si l-a obligat sa plece asa acasa. Seria ispravilor beizadelei lui Covei a continuat si in 2006. In ianuarie a.c., Iustin Covei a injunghiat o tanara cu care se certase. Ulterior, victima si-a retras plangerea, declarand ca totul a fost un accident nefericit.
Ultima oara cand a „calcat pe bec” a fost in iunie a.c. Atunci, Covei l-a bagat in spital pe un alt tanar, a carui sora ii respinsese avansurile.

Alina si Costi Raducanoiu, infractori de lux

Craiova nu este doar fieful lui Iustin Covei, dar si al altor beizadele la fel de celebre. Pana acum cativa ani, orasul era terorizat de copiii fostului prefect al judetului Dolj, pedeseristul Constantin Raducanoiu.
Alina si Costi Raducanoiu au ajuns pentru prima oara in colimatorul legii in 1995, cand au cotonogit un politist, aflat in timpul serviciului, pentru ca indraznise sa-i legitimeze. Subofiterul Nestor Broncea a fost lovit de Costi, care i-a rupt apoi si epoletii de la uniforma. Politistul l-a dat in judecata pe fiul prefectului de atunci, insa dosarul a fost ingropat de magistrati.
Scandalurile in care au fost implicati fratii Raducanoiu s-au tinut lant in anii urmatori. In noaptea de 10 spre 11 iulie 1996, Costi si Alina, impreuna cu alti trei prieteni, au snopit in bataie doi tineri. Scandalul monstru a trezit aproape tot cartierul, la fata locului venind si politia. Victimele au ajuns la spital cu numeroase leziuni. Influenta prefectului de Dolj si-a spus cuvantul in deciziile luate de judecatori si fratii Raducanoiu si prietenii lor au scapat fara nici o singura zi de puscarie. Initial, Tribunalul Dolj i-a condamnat la cate patru ani de inchisoare, dar Curtea de Apel Craiova a redus pedeapsa la doi ani, pentru ca ulterior inculpatii sa beneficieze de o gratiere. Nici dupa scandalul din 1996 fiul fostului prefect nu s-a potolit. El a fost retinut de Politia Brasov, pentru 24 de ore, dupa ce, la Predeal, a batut un bucurestean si i-a distrus autoturismul. De asemenea, a mai fost prins conducand fara permis si in stare de ebrietate.
Ultima isprava a lui Costi Raducanoiu a fost in ianuarie 1998, cand l-a bagat in spital chiar pe cel mai bun prieten al sau. Incidentul s-a petrecut pe 1 ianuarie, in barul IRISH Way. Serban Mircea Dragos, zis „Atomel”, trecuse pe la amicul sau pentru a-i ura „La multi ani!”. Dupa ce au stat impreuna aproximativ o ora, Costi s-a repezit la Atomel si l-a luat la bataie. Victima a fost internata la Spitalul nr. 1 Craiova, cu diagnosticul „fractura piramidala nazala, traumatism cranio-facial cu contuzii ale pleoapelor si plagi la ambii ochi”. Pentru aceasta fapta, Costi Raducanoiu s-a ales cu un nou dosar penal, fiind cercetat pentru vatamare corporala grava.

Dosare solutionate

Fiul generalului Mircea Bucur a fost anchetat pentru deturnare de fonduri. Adrian Griga, fiul unui judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost inculpat pentru inselaciune, fals si uz de fals. Florin Besliu, fiul unui judecator din Slatina, a fost cercetat penal pentru furt. Sorin Matei, ofiter, fiul generalului (r) Constantin Matei, a fost acuzat, judecat si condamnat pentru sechestrare de persoane si pentru solicitare de rascumparare. De asemenea, fiul generalul Zavaleanu a fost arestat pentru trafic si consum de droguri, fara ca parintii sa faca presiuni asupra justitiei, iar seniorul si-a inaintat demisia. Ion Ion Tiriac a fost judecat pentru punerea la dispozitie a locuintei si pentru consum de droguri, fapta dezincriminata.

O singura pedeapsa exemplara

Un caz judecat potrivit legii si soldat cu condamnare a fost cel al fiului colonelului Gheorghe Cojocea, seful Jandarmeriei din Brasov, care a primit 20 de ani de inchisoare pentru asasinarea unui copil.

Cele mai citite

Micky van de Ven, din nou accidentat! Radu Drăgușin va fi titular în următoarele meciuri ale lui Tottenham

Fundașul olandez Micky van de Ven s-a confruntat cu o recidivă a unei accidentări mai vechi, ceea ce îi va oferi lui Radu Drăgușin...

Ministrul Economiei: România va deveni mai competitivă, în urma aderării depline la spaţiul Schengen

Ştefan Radu Oprea a mai precizat că aderarea va reduce semnificativ costurile generate de timpii de aşteptare în vămile de trecere spre Ungaria sau...

Mark Rutte le cere statelor membre NATO să treacă la o „mentalitate de război”. Bugetul apărării majorat la 3% din PIB

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale Alianţei să treacă la o "mentalitate de război" şi să-şi crească bugetele...
Ultima oră
Pe aceeași temă