18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBecali nu primeşte cei 1,7 milioane de euro sechestraţi în cazul Valiza

Becali nu primeşte cei 1,7 milioane de euro sechestraţi în cazul Valiza

Completul de nouă judecători de la instanţa supremă a decis, luni seară, definitiv, respingerea cererii europarlamentarului George Becali de ridicare a sechestrului asigurător impus de procurorii anticorupţie pe 1,7 milioane de euro, confiscaţi de anchetatori în dosarul Valiza.

Potrivit Mediafax, în urma deciziei instanţei supreme, banii vor rămâne sub sechestru fie până la luarea unei decizii pe fondul procesului, fie până la eventuala admitere definitivă a unei alte solicitări de acest gen a lui George Becali.

La termenul de luni al procesului, avocatul europarlamentarului le-a spus celor nouă judecători că, potrivit dispoziţiilor legii în baza cărora clientul său a fost anchetat, banii nu puteau fi confiscaţi decât după eventuala oferire. El a arătat că, în cazul clientului său, banii au fost confiscaţi înainte de a fi oferiţi cuiva, ceea ce, în opinia avocatului, este nelegal.

“Potrivit dispoziţiilor Legii 78 din 2000, legea DNA, sumele de bani, bunurile ori produsele ce fac obiectul infracţiunii cercetate se confiscă după ce au fost date, caz care nu s-a întâmplat în speţa de faţă”, le-a arătat avocatul lui Becali celor nouă magistraţi.

În replică, procurorul DNA le-a spus judecătorilor că Secţia penală a instanţei supreme a luat o decizie corectă şi complet motivată, cerând astfel respingerea recursului europarlamentarului.

Astfel, completul de nouă magistraţi a menţinut decizia din 3 februarie a Secţiei penale a instanţei supreme, privind sechestrul asigurător.

În dosarul Valiza, Gigi Becali a fost trimis în judecată, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Gheorghe Marino şi Raul Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul clubului Steaua, George Becali, ar fi promis fiecărui jucător al clubului “Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 euro jucătorilor de la “Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare – aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu “CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Cele 1,7 milioane de euro găsite în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestrate printr-o ordonanţă din 8 mai 2008.

Procesul este suspendat de la începutul lunii martie, după ce instanţa supremă a decis trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...
Ultima oră
Pe aceeași temă