12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialBC Farul, surpriza sezonului

BC Farul, surpriza sezonului

Constănţenii au reuşit să câştige în faţa unei echipe mult mai bine cotate şi speră la salvarea de la retrogradare.

 
Echipa constănţeană de baschet BC Farul a reuşit o victorie de răsunet. Gruparea pregătită de către Costel Cernat a învins Gaz Metan Mediaş, scor 79-68, sâmbătă, într-un meci contând pentru etapa a 17-a în sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet masculin. Pe sferturi scorul a fost: 19-14, 17-12, 21-13, 22-29. Nenad Tomasevic a avut 21 de puncte, 4 recuperări, Nenad Markovic a adăugat 15 puncte, 5 recuperări, Tyronn Mitchell a terminat cu 14 puncte, iar Dragan Petronic a avut 11 puncte, 8 recuperări pentru Farul.

Diferenţe uriaşe s-au consemnat între cele două echipe la mai multe capitole. Gaziştii au beneficiat de 23 de aruncări libere, fructificând doar 13 dintre acestea, Farul reuşind să înscrie în 29 din cele 40 de prezenţe la linia de pedeapsă. Acest lucru se datorează celor 37 de greşeli personale din tabăra echipei de pe Târnava Mare. Ca urmare, Gaz Metan a avut şi doi eliminaţi, Lilov şi Djundjerski părăsind parchetul pentru 5 faulturi acumulate.

Formaţia antrenată de Costel Cernat a surclasat Mediaşul şi la recuperări, reuşind 37, în timp ce Gazul recupera de 23 de ori. La pauză diferenţa era deja de 10 recuperări în plus pentru constănţeni.

Rezultatul a fost unul surprinzător până şi pentru tehnicianul constănţenilor, Costel Cernat, care a recunoscut că nu se aştepta la un succes în faţa medieşenilor şi a spus că diferenţa a făcut-o apărarea. „Cu Krstanovic în teren şi cu echipa actuală a medieşenilor sincer nu, nu mă aşteptam la victorie, dar se poate. Cu atitudinea corectă şi cu multă ambiţie am arătat că se poate. Am permis adversarului să înscrie un număr limitat de puncte, 50, înainte cu câteva minute de final. Am practicat o apărare în zonă care a mers foarte bine şi care, spun eu, ne-a facilitat victoria”, a spus Costel Cernat.

Farul reuşeşte în faţa Mediaşului a doua victorie a sezonului, prima fiind obţinută în faţa celor de la Dinamo.

La Constanţa se doreşte o echipă de top

Preşedintele BC Farul, Petrică Munteanu, spune că succesul în faţa celor de la Gaz Metan a venit datorită calităţii jucătorilor transferaţi în iarnă şi că acest succes este un început în formarea unei echipe de top la Constanţa. „Îmi doresc să reuşim să avem o echipă performantă care să joace ca lumea. Încă nu ne-am propus să luam campionatul, pentru că suntem noi în Ligă, însă peste câţiva ani să putem să avem o structură de echipă care va putea să se bată de la egal la egal cu celelalte echipe”, a declarat Petrică Munteanu.

 

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă