De peste un an, referendumul din 18 septembrie privind independenţa Scoţiei a fost cvasi-ignorat, clasa politică britanică minimalizând problema. Brusc, sondajele de acum zece zile au declanşat un adevărat uragan în Marea Britanie – partizanii independenţei, tabăra „DA“, depăşiseră tabăra „NU“!
Liderii politici şi-au înmulţit deplasările în Scoţia făcând promisiuni şi militând pentru rămânerea în familia britanică, marile bănci au anunţat că, în cazul votului în favoarea independenţei Scoţiei, îşi vor muta sediile sociale în Marea Britanie, poliţia scoţiană este mobilizată pentru a face faţă la ceea ce va urma după referendum. Cu două zile înaintea referendumului, liderii celor trei principale partide politice britanice au semnat în comun o declaraţie calificată ca „istorică“ de către Daily Record, principalul cotidian scoţian.
În acest text, intitulat „Jurământul“, premierul conservator David Cameron, şeful partidului Laburist, Ed Milliband, şi vicepremierul liberal-democrat, Nick Clegg, s-au angajat formal să ofere puteri crescute Parlamentului scoţian în cazul victoriei „NU“ pentru independenţă. Cu alte cuvinte, cele trei mari partide, cuprinse de o extremă nervozitate, promit autonomie crescută pentru Scoţia, în speranţa că vor îndigui ascensiunea „DA“ la referendum.
Regina, care a declarat foarte clar că referendumul este o problemă a oamenilor din Scoţia, a rupt tăcerea privind independenţa Scoţiei când şi-a exprimat speranţa ca electorii „să reflecteze foarte atent la viitor“ când se vor îndrepta spre birourile de vot. Comentariile Reginei au fost făcute când părăsea Crathie Kirk, în apropierea domeniului Balmoral din Aberdeen, surse regale precizând că suverana a dat un răspuns spontan la o întrebare pusă după slujba religioasă de duminică.
Ultimele sondaje efectuate au relevat că partizanii independenţei şi cei ai rămânerii în cadrul Marii Britanii se află la egalitate şi partea învingătoare poate fi decisă abia în ziua „Z“, jocurile fiind încă indecise până în ultima clipă.
Dacă Scoţia se pronunţă pentru independenţă după 307 ani de unire, se deschide o perioadă de 18 luni de negocieri asupra unui larg evantai de subiecte, de la petrolul din Marea Nordului la lira sterlină, trecând prin baza de submarine de la Faslane. Dincolo de monedă, arme nucleare şi petrol, este ameninţată chiar structura Marii Britanii, începând cu simbolul Union Jack, care reuneşte Crucea Sfântului George engleză, Crucea Sfântului Patrick irlandeză şi Crucea Sfântului Andrei scoţiană.
Practic, o ruptură a Marii Britanii ar pune în cauză ponderea sa pe scena internaţională, iar FMI avertiza că o victorie a „DA“ului la referendum ar crea o „incertitudine“ economică pentru întreaga lume şi ar putea suscita „reacţii negative“ pe pieţe. Marea Britanie ar deveni mica Britanie şi greutatea ei la Bruxelles, în Consiliul de Securitate ar putea avea de suferit rapid.
Ca să nu mai vorbim despre puterea militară şi ponderea ei în lume. Pentru că o Scoţie independentă are ca obiectiv crearea unei Forţe scoţiene de apărare şi de recuperare a bazelor, siturilor, materialului şi soldaţilor din actuala armată britanică. Şi o miză de talie este disuasiunea nucleară, naţionaliştii SNP opunându-se programelor Trident pe solul lor. Or, baza din Faslane, la 40 kilometri de Glasgow, adăposteşte cele patru submarine lansatoare de rachete Vanguard, iar ogivele sunt stocate la Coulport. În caz de independenţă trebuie demenajat disuasiunea nucleară submarină şi se pot bănui complexitatea şi costul unei astfel de operaţiuni. O victorie a „DA“ pentru independenţă la referendumul din 18 septembrie va avea multiple consecinţe politice, diplomatice şi economice. O dată cu sondajele care dau partizanii şi opozanţii independenţei Scoţiei „cot la cot“, Londra a început să reflecteze serios la consecinţele unei victorii a „DA“-ului. Dacă Alex Salmond, premierul scoţian şi liderul campaniei pentru independenţă, se doreşte sigur afirmând că o Scoţie independentă va păstra aceeaşi monedă, apartenenţa la UE şi suverana, regina Elisabeta a II-a, toate aceste puncte nu sunt deloc bătute în cuie. Într-o primă fază, un vot pentru „DA“ nu se va materializa prin schimbări spectaculoase imediate, dar va da semnalul negocierilor complexe pentru a duce la independenţa efectivă a regiunii nordice a Regatului, fixată deja pentru 24 martie 2016 de Partidul Naţional Scoţian – SNP – al lui Alex Salmond.
În plan economic, în timp ce domneşte incertitudinea asupra valorii lirei britanice, SNP declară că vrea să continue să folosească această monedă. Un drept respins momentan de Londra, care refuză uniunea monetară fără uniune politică. „O uniune monetară este incompatibilă cu suveranitatea“ Scoţiei a repetat şi şeful Băncii Angliei, Mark Carney. Se pune şi problema repartizării rezervelor petroliere din Marea Nordului şi experţii estimează distribuţia geografică, urmând linia partajului apelor de pescuit, ceea ce ar da Scoţiei 91% din venituri.
În plan politic, pentru moment nu s-a pus problema amânării alegerilor generale prevăzute pentru mai 2015 la o dată post independenţei efective a Scoţiei. Ce se va întâmpla cu monarhia? SNP s-a angajat că Scoţia va continua să fie supusă Reginei Elisabeta a II-a. Este adevărat că victoria „DA“ la referendum pentru independenţa Scoţiei va permite ţării să controleze până la 90% din producţia de hidrocarburi a Regatului Unit, dar pentru a beneficia o Scoţie independentă va avea nevoie de resursele Angliei.
În afara considerentelor politice, miza este economică şi în special pe tema repartiţiei manei petroliere.
Potrivit experţilor, între 80 şi 90% din producţia de hidrocarburi a Marii Britanii se situează în apele teritoriale scoţiene – 97% pentru petrol şi 58% pentru gaz – şi cumulul veniturilor generate (taxe pe producţia petrolieră, impozit pe societăţile petroliere şi licenţele acordate pentru exploatare) între 1980 şi 2010 se ridică la peste 146 miliarde lire sterline, de unde şi rolul central pe care îl ocupă problema energetică atunci când se vorbeşte despre independenţă.
Veniturile din petrol şi gaz sunt estimate la 2% din PIB-ul Marii Britanii, iar în calculele autorităţilor scoţiene cifra ar fi de 12% dacă ţara ar deveni independentă. Potrivit SNP, dacă s-ar trage o linie spre est plecând de la frontiera anglo-scoţiană, la nord de Berwick, repartiţia apelor teritoriale ar da Scoţiei controlul asupra aproape tuturor rezervelor petroliere şi gaziere din Marea Nordului. Partizanii independenţei au calculat că petrolul din Marea Nordului ar putea genera circa 54 miliarde lire sterline în viitorii cinci ani. Numai că trebuie amintit că de câţiva ani buni petrolul este din ce în ce mai dificil de extras, productivitatea scăzând drastic din 2011.
Pentru a optimiza rezultatele extracţiei, Scoţia va avea nevoie de ajutorul – financiar, ecologic şi infrastructural – al Angliei. În plus, va fi dificil de anulat de la o zi la alta licenţele britanice de exploatare pe termen lung.
