11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCupa Mondială din Brazilia. Bătălia de pe gazon, precedată de cea de...

Cupa Mondială din Brazilia. Bătălia de pe gazon, precedată de cea de pe străzi

Poliţia militară din SÃo Paolo a intervenit cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a dispersa zeci de manifestanţi, cu câteva ore înainte de începerea Cupei Mondiale de fotbal. Nouă partide sunt programate în acest sfârșit de săptămână.

Brazilienii sunt divizaţi în legătură cu evenimentul sportiv găzduit de ţara lor. Majoritatea brazilienilor s-au mobilizat deja pentru “Copa”, în timp ce unii sunt decişi să protesteze faţă de acest eveniment pe tot parcursul Mondialului. Motivul îl reprezintă costurile uriașe plătite de guvern cu organizarea: 11 miliarde de euro din fondurile publice. Aseară, un grup de manifestanţi ostili Cupei Mondiale de fotbal au protestat în apropierea unei staţii de metrou, purtând o pancartă pe care scria: “Dacă noi nu avem drepturi, nu va avea loc Cupa Mondială”. Protestele au avut loc cu numai câteva ore înainte ca țara-gazdă Brazilia, principala favorită la câștigarea trofeului să întâlnească Croația.

Potrivit Prosport, o jurnalistă de la CNN, Barbara Arvanitidis, a fost lovită de o grenadă de tip flashbang aruncată de poliţişti ca urmare a protestelor înregistrate în ţara-gazdă. Se pare că Arvanitidis a suferit o fractură la mână. O grenadă de tip flashbang nu produce explozie, ci o lumină puternică, care năuceşte pentru câteva momente victima. Manifestaţii au blocat și o importantă arteră care duce spre Stadionul Corinthians, unde va avea loc meciul de deschidere, care va avea loc în prezenţa a 12 şefi de state. Poliţiştii au intervenit şi au folosit inclusiv gloanţe de cauciuc împotriva manifestanţilor. Concomitent, Papa Francisc a pledat, într-un mesaj publicat înainte de începerea Cupei Mondiale din Brazilia, pentru un fotbal care să exprime lucrul în echipă şi solidaritatea, nu pentru un spectacol al rasismului şi al lăcomiei, conform unui comunicat al Vaticanului.

Altfel, Mondialul va debuta în forță, vineri având loc meciul dintre Mexic și Camerun (ora 19), două echipe cotate cu șanse egale de către pariori (Mexic ușor favorită, cotă 2,5/1 față de 3,2/1 pentru africani), pentru ca de la ora 22.00 să se joace primul mare derby atunci când campioana mondială Spania întâlnește vicecampioana lumii, Olanda. Spania este cotată ca mare favorită, dar oboseala succeselor lasă loc de surprize. La o oră după miezul nopții, Chile are prima șansă în fața Australiei. Sâmbătă de la 19.00 Grecia joacă cu Columbia, iar Uruguay ar trebui să triumfe împotriva naționalei din Costa Rica de la 22.00.

Pe 15 iunie de la ora 1.00, va avea loc al doilea mare derby al Europei, dintre Italia și Anglia, într-un meci în care bookmakerii văd puține goluri. Italia este ușor favorită (cotă de 2,8/1), în timp ce Anglia are cotă 3 la victorie. De la 4 dimineața se vor înfrunta Coasta de Fildeș cu Japonia, un meci considerat foarte echilibrat, pentru ca de la ora 19.00 Elveția să întâlnească Ecuador. În ultimul meci al zilei, Franța ar trebui să învingă Honduras, dar „cocoșii“ au dezamăgit crunt la ultimele turnee finale.  

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă