20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialBashar al-Assad: Campania militară rusă, vitală pentru salvarea Orientului Mijlociu

Bashar al-Assad: Campania militară rusă, vitală pentru salvarea Orientului Mijlociu

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că succesul campaniei militare a Rusiei, Siriei şi aliaţilor lor este vitală pentru a salva Orientul Mijlociu de la distrugere, relatează Reuters în pagina electronică, citată de Mediafax. 

Campania de raiduri aeriene a forţelor occidentale şi arabe, care durează de un an în Siria şi Irak, a fost contraproductivă, a afirmat al-Assad, precizând că aceasta a ajutat la răspândirea terorismului şi atragerea de noi recruţi. El a apreciat că o coaliţie formată de Siria, Rusia, Iran şi Irak şi-ar putea atinge obiectivele.

“Trebuie să reuşească, altfel ne confruntăm cu distrigerea întregii regiuni, nu doar a unuia sau a două state”, a declarat el într-un interviu pentru televiziunea iraniană, difuzat duminică.

Assad a făcut aceste declaraţii la câteva zile după ce avioanele ruse staţionate în Siria au lansat atacuri aeriene asupra unor obiective identificate de Moscova drept baze ale grupării teroriste Stat Islamic. Oponenţii lui Assad susţin însă că avioanele ruse au bombardat în special insurgenţii rivali, susţinuţi de Occident.

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie afirmă că raidurile ruse sunt menite să-l consolideze pe Assad, după progresele recente ale rebelilor. “Ei îl susţin pe măcelarul de Assad, ceea ce este o greşeală teribilă, pentru ei şi omenire”, a afirmat premierul britanic David Cameron.

Assad a afirmat că raidurile avioanelor siriene, cărora li s-au alăturat cele ruse, au fost mult mai semnificative decât orice rezultat al campaniei de un an a SUA şi a aliaţilor lor occidentali şi arabi, pe care îi acuză de ipocrizie din cauza sprijinirii insurgenţilor din Siria.

“Ţările care susţin terorismul nu pot învinge terorismul (…). De aceea, după un an şi câteva luni nu vedem niciun rezultat”, a apreciat preşedintele sirian.

“Vedem contrariul, terorismul s-a extins geografic şi a câştigat mai mulţi voluntari şi recruţi”, a adăugat el.

Conflictul sirian a început odată cu protestele faţă de regimul bashar al-Assad, în 2011, care au fost reprimate violent.

Eforturile de a găsi o soluţie politică la războiul civil s-au dovedit fără rezultat până acum, majoritatea rebelilor cerând plecarea lui Assad ca o condiţie înaintea negocierilor. Statele occidentale spun de asemenea că Assad trebuie să renunţe la putere, deşi unele şi-au moderat tonul, afirmând că acesta ar putea juca un rol în perioada de tranziţie.

“Le spun clar că niciun oficial străin nu poate decide viitorul Siriei. Viitorul sistem politic şi persoanele care guvernează Siria sunt decizii ale poporului sirian”, a reiterat Assad.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă