12.5 C
București
luni, 18 octombrie 2021

Băsescu vs. Ponta. Cine câștigă din acest război? Minciuni pozitive și adevăruri negative

Cu „petarde” sau cu „nucleare”, războiul președinte-premier ține loc, inclusiv în campania electorală, de competiție între candidații la președinție. A-l acuza pe Băsescu de monopolizare a spațiului public în defavoarea unora dintre candidați sau în favoarea alteia e semnul unei orbiri ce nu poate avea decât două cauze, prostia sau partizanatul.

Există însă un fenomen ceva mai important și, de aceea, mai îngrijorător: permeabilitatea comentatorilor și analiștilor, dar și a politicienilor adverși, la manipularea practicată de cei doi, care se transmite astfel asupra electoratului. Strategia de răspuns (și damage control) a premierului la dezvăluirile președintelui a avut două linii de directoare: demonizarea și decredibilizarea mesagerului și bagatelizarea și reinterpretarea acuzației.

Cele două trusturi media ce-l susțin pe Victor Ponta au reacționat în linie cu răspunsul de mai târziu al premierului, încercând să-l prezinte pe Traian Băsescu ca un individ disperat, tulburat, chiar nebun (vezi aici și aici). Ce-i drept, oamenii muncesc de ceva vreme la asta pentru că, nu-i așa, loviturile preventive sunt esența politicii de securitate în conflictele asimetrice. Asta nu e de mirare.

Decredibilizarea mesagerului

Ce este însă mai greu de înțeles este motivul pentru care comentatori și politicieni care – cel puțin declarativ – se poziționează ca adversari ai premierului preiau aceste teme și devin parte a comunicării de criză a lui Ponta. Adică Băsescu face o dezvăluire despre Ponta, dar aproape nimeni nu discută acuzația în sine – gravă, întrucât vorbim despre o funcție foarte importantă în prezent, cea de premier, și de cea mai importantă funcție executivă, de președinte, în viitor.

În loc de a vorbi despre tema aflată în discuție, vedem tot felul de analize și comentarii ce-l analizează pe mesager. Mai mult, s-a născut în ultima vreme un gen literar penibil, epitaful băsismului, al iubirii sau admirației față de Băsescu; în fapt, o lamentație de demoazelă bovarică incapabilă de analiză rațională și respect față de fapte. 

Rămâne însă de neînțeles de ce, în afară de Klaus Iohannis (slăbuț acel „Îi solicit domnului Victor Ponta să clarifice…”, există instituții pentru asta) și Monica Macovei (care pune umărul la lămurirea situației prin referirea la SIPA) partidele ce se opun actualului premier se îneacă în tăcere, cu excepția lui Ludovic Orban, care muncește cot la cot cu susținătorii lui Ponta la decredibilizarea mesagerului, când spune că dezvăluirea va fi fără impact întrucât vine de la Traian Băsescu.

La tăcerea politicienilor se adaugă verbiajul profeților de presă.

Bagatelizarea problemei

Tăcerea nu e doar personală, ci și instituțională. Bun, nu avem nimic a ne aștepta de la Ministerul Justiției condus de Robert Cazanciuc, aflat în relație de rudenie cu premierul; CSM zice – și pare că așa și este – că nu mai poate ancheta o incompatibilitate prea veche. Dar am avut comisii parlamentare pentru tot felul de subiecte mai puțin importante, de ce niciun ales ACL nu inițiază una acum?

Alături de tăcerea politicienilor, o mulțime de comentatori pun umărul la demonizarea mesagerului, dar mai ales la bagatelizarea dezvăluirii. La unii nu e de mirare. De exemplu la inventatorul mincunii „veridice”, profetul ce tocmai a pierdut un pariu, dar care nu se împiedică de incoerențe și inconsecvențe. Când nu-i iese profeția, când faptele îi contrazic „analizele”, faptele sunt greșite. Dar nu asta e problema, ci insinuarea repetată că dezvăluirea unei ilegalități – fie aceasta doar abatere disciplinară și nu infracțiune – face rău serviciului în care s-a comis. Să nu uităm, totuși, că vorbim despre garantul profesional și sponsorul de notorietate, alături de Octavian Paler, pentru Sinteza Zilei și moderatorul ei. Nu e de mirare nici la fostul șef al CRP, sărac și cinstit ca Ion Iliescu, dar cu subordonați milionari din afaceri cu statul (Chirieac și Mandas Vergu), ce ne spune că „nu are nicio importanţă dacă ce spune Băsescu e adevărat sau nu”.

E de mirare însă la oameni mult mai tineri și absolut respectabili. Vedeți abordările la care mă refer aici, aici, aici sau aici. Sunt oameni ce nu seamănă cu vechea generație. De ce duc lucrurile în ridicol sau umori, ajutând la bagatelizarea problemei? Singurul răspuns plauzibil (și ușor de documentat) este că au preluat teza că Băsescu ar strica tot de dragul (irațional-hormonal) Elenei Udrea. Numai că o astfel de teză, oricât de tare ne-ar displăcea candidata PMP, nu stă în picioare.

Băsescu nu e nici Geoană, nici vreun politician minor pripășit prin Casa Poporului. Oricât l-ar orbi vreo (improbabilă, deși bârfită vreme de un deceniu) pasiune senilă pentru blonda nu prea mobilată, cel puțin la începuturile carierei, președintele a câștigat multe bătălii electorale dificile; așa că știe care sunt șansele reale ale pupilei sale de a intra în turul al doilea. Dar, ca în orice teorie a conspirației în care orice contraargument întărește teza inițială, s-a trecut la un nivel superior. După ce a devenit limpede că nu Iohannis este cel vizat de „nucleară”, a apărut ipoteza unui blat Băsescu-Ponta mediat de Udrea și motivat de dorința de imunitate și impunitate a președintelui după încheierea mandatului.

Doar că asta nu se mai potrivește cu ideea pasiunii, ci presupune calcul cinic. Victor Ponta nu e un om care să inspire cuiva – și cu atât mai puțin lui Băsescu – încrederea că-l va scăpa de pușcărie. Că nu vrea (ceea ce ar fi admirabil) sau că nu poate (ceea ce ar însemna că deocamdată avem instituții cu adevărat independente); premierul nu a mișcat un deget atunci când, în timpul mandatului său de premier, fostul său mentor Adrian Năstase a intrat de două ori la pușcărie. Nici când a avut aceeași soartă Dan Voiculescu, un susținător mediatic decisiv.

Așa că s-a ajuns la următorul nivel al conspirației. O conspirație care implică decapitarea vechii gărzi de „băieți deștepți” în beneficiul „lupilor tineri”. Așa, și? E cumva Ghiță, căci numele lui a fost vehiculat, o garanție – mai bună decât Ponta – a impunității pentru Băsescu?

Epistemologia modernă ne învață că, dacă avem de ales dintre două teorii încă nefalsificate (necontrazise prin experimente făcute special pentru a se dovedi că sunt greșite), e preferabilă cea care lasă cât mai puține fapte neexplicate. Hai să vedem faptele, întâi.

1. Există peste 7 milioane de oameni care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Bine, puteți invoca morții și autocarele, dar cel puțin 6 rămân. Ceea ce e suficient pentru ca un candidat să devină președinte, în condițiile participării de până acum. Că adversarii lui Iohannis știu asta și o folosesc vedeți în acele reclame și pagini de Facebook în care e numit „om al lui Băsescu”. (S-a ajuns aici din lipsa unei limpeziri ideologice; tăierile de salarii au fost o decizie proastă (chiar dacă salutară economic), pentru că au rezolvat simptomele, nu boala, cum ar fi făcut o reală reformare a aparatului de stat; dar să nu uităm că ultimul partid din care a făcut parte Traian Băsescu era în Internaționala Socialistă, nu în vreo structură de dreapta.

Concluzie: identificarea cu Băsescu îl transformă pe orice candidat în înfrânt.

2. Electoratul „băsist” este mobil, informat, disciplinat; sper că și inteligent. Aș risca să spun că, dacă în sâmbăta de dinaintea votului se dă un semnal de vot, acesta va fi aplicat a doua zi dimineața la urne, că de-aia există net și telefoane. Amintiți-vă bâlbâiala președintelui la referendum și, în ciuda acesteia, eficacitatea boicotului.

Concluzie: electoratul anti-Ponta decide pentru binele lui chiar și contra lui Băsescu.

3. Niciun contracandidat al lui Ponta nu câștigă fără PNL. Iar PNL a făcut parte din USL și a practicat un discurs anti-Băsescu. Și același PNL a făcut deja o „răsucire”, prin despărțirea de PSD, trecerea la un discurs pro-Băsescu ar fi grețoasă și necredibilă.

Concluzie: Candidatul PNL/orice candidat anti-Ponta nu pierde voturile „băsiștilor” pentru că nu-i închină ode actualului președinte.

4. Ponta și PSD sunt blocați în discursul anti-Băsescu, nu din prostie, ci din lipsa de rezultate efective la Palatul Victoria. Băsescu și Elena Udrea funcționează ca paratrăsnete pentru acest discurs. Iar relațiile din trecut între premier și candidata PMP decredibilizează și mai mult antibăsismul de campanie.

Concluzie: Declarația lui Băsescu privitoare la turul II le face bine cel puțin lui Iohannis și Macovei.

5. Nu avem „dreapta” deloc, cu atât mai puțin una unită, cu candidat unic. Nici PNL și PDL, nici Monica Macovei nu sunt capabili de a produce măcar o idee politică pro-business sau vreun slogan social de forța cotei unice din 2004 și, respectiv, a acelui „Să trăiți bine!”.

Concluzie: Fără discurs pozitiv pe dreapta, la cel negativ Băsescu e mai bun decât ceilalți.

6. Încercarea lui Băsescu de a prelua PDL prin Udrea și de a coaliza dreapta în jurul său a eșuat.

Speranță: Băsescu a învățat ceva din asta.

Pe scurt, ipoteza care explică cele mai multe fapte este că Băsescu și Udrea încasează, lăsând candidaților dreptei cale liberă.

Și acum o să revin la „minciunile pozitive” și „adevărurile negative”. Rezum astfel cele două tipuri de manipulare, practicate de premier și președinte. Minciunile pozitive sunt folosite de Ponta, mai ales „pe partea economică”. Recesiunea tehnică e creștere economică, creșterea șomajului e creare de locuri de muncă, pomenile sunt investiții, anomia suspendării temporare a unei legi este dreptate până la capăt. Ca în bancul din vremea comunismului: oile sunt ca leii, porumbul ca stâlpii de telegraf, vacile precum cărțile în bibliotecă – așa se raporta la centru; raportul nu era fals: oile aveau lână doar pe gât și vârful cozii, porumbul era la fel de rar ca sâlpii de telegraf, iar vacile erau atât de anemice încât dacă scoteai una din rând cădeau toate.

Băsescu a folosit mai mereu campanii negative. „Țepe la Piața Victoriei” (o metaforă devenită realitate, dacă privim numărul de condamnări și anchete în dosare de corupție), „Jafo Onești” (hiperbolă confirmată ieri prin condamnarea lui Marian Iancu), spa-ul lui Vântu în care s-a relaxat Geoană – exemple cu duiumul. Mai mult, nici dacă ar încerca, Băsescu n-ar fi credibil vorbind electoratului de grădini ale desfătării. S-a condamnat singur la adevăruri negative. Asta știe, asta face bine.

Și, da, lumea trebuie să știe că Iohannis sau Macovei nu sunt Binele, ci doar răul mai mic. Da, mizeria trebuie scormonită, iar președintele încă își face datoria. O smetie domnului Iohannis (de ce-ar trebui să uite președintele atitudinea din 2012?), una doamnei Macovei (lipsa de program social și economic serios – chiar dacă basmul e frumos), mai multe domnului Ponta (plagiatul, lipsa de calitate – deocamdată – în dosarul Microsoft, calitatea de ofițer acoperit etc.) – unde e blatul? Nu e firesc ca, atunci când nu mai poți câștiga tu însuți, să te ocupi ca adversarii tăi să piardă?

Dacă „dreapta” nu comite erori majore, toate acțiunile lui Băsescu, oricât de odioase ne-ar fi, o ajută.

Fără adevăruri „negative”, ne vom întoarce la „liniștea jafului” din epoca Iliescu, la politică și presă pline de acoperiți de toate soiurile. Asta vreți?

Ultima oră
Pe aceeași temă