10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBăsescu: Voi fi consultant al PMP și-l voi ridica la 30%

Băsescu: Voi fi consultant al PMP și-l voi ridica la 30%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că îi promite premierului Victor Ponta că, în 2016, Partidul Mişcarea Populară îl va scoate de la guvernare, şi că va fi consultantul acestei formaţiuni, după terminarea mandatului, pentru a-l aduce la 30% din voturile electoratului, conform Mediafax.

Preşedintele a arătat că premierul este deranjat de PMP pentru că acesta ştie ceea ce ştie şi el, şi anume potenţialul de creştere al acestui partid.

Citește și: Băsescu: Ponta va MUTILA instituțiile statului dacă ajunge președinte. România NU e în pericol de război. Nu am transmis niciun mesaj prin Ponta. Voi fi consultant al PMP și-l voi ridica la 30%

"Eu îi promit că în 2016, acest partid îl scoate de la guvernare, la alegerile parlamentare", a spus Băsescu.

El a precizat că nu PMP singur va face acest lucru, ci cu aliaţi.

"Obiectivul meu este să fiu un consultant pentru acest partid, după ce îmi termin mandatul, şi să îl fac să ajungă la 30%. Am mai făcut un partid să ajungă la 35%, pe urmă a spus că din cauza mea nu au mai putut să crească, dar nu îi văd crescând acum, că eu am plecat de acolo", a mai spus şeful statului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă