11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu spune că DNA și Poliția nu sunt pregătite tehnic pentru supravegherea...

Băsescu spune că DNA și Poliția nu sunt pregătite tehnic pentru supravegherea infractorilor, în comparație cu SRI

Fostul președinte Traian Băsescu susține că DNA și Poliția nu au capacitatea tehnică necesară supravegherii infractorilor, în comparație cu SRI care are specialiști și tehnică. 

”Revin la postarea mea din 12 Martie . În momentul de faţă PICCJ, DIICOT şi DNA nu dispun de capacitatea tehnică şi personalul necesar supravegherii infractorilor, fie că vorbim despre corupţie, crimă organizată (trafic de persoane, droguri, spălare de bani) sau infracţionalitate obişnuită . Capacitatea tehnică limitată aflată la dispoziţia DNA şi a Poliţiei este departe de a acoperi nevoile operative, iar dobîndirea capacităţilor suficiente necesită timp, bani şi mai ales pregătirea specialiştilor pe care SRI îi are în momentul de faţă”, scrie Băsescu pe Facebook. 

Fostul șef al statului vine cu soluții

”Dacă şefii instituţiilor care acum au fost pricopsite prin OUG cu sisteme independente de supraveghere tehnică şi interceptare ar renunţa la orgolii şi şi-ar înfrîna setea de putere, activitatea de urmărire penală ar continua nestingerit prin extragerea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din SRI, cu tot cu personal, organizîndu-l ca instituţie independentă, deservită de funcţionari publici cu statut special şi condusă de judecători şi procurori numiţi de CSM

Ce-o fi mai important ? Să continue fără sincope urmărirea penală fără cheltuieli suplimentare sau să se piardă informaţii, timp şi bani dar fiecare instituţie să-şi creeze cîndva propriile capacităţi tehnice ? 
Concluzie – Parlamentul trebuie să dea imediat soluţia corectă, pentru că CSAT şi Guvernul au fost neputincioase în faţa instituţiilor de forţă” este de părere Traian Băsescu.

Un ghiveci al ambițiilor

În urmă cu o săptămână, Băsescu declarat că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a devenit un ghiveci de ambiţii al şefilor instituţiilor de forţă ale statului.

”Toţi vor vă dobîndească puterea dată de dreptul de supraveghere tehnică. Parchetul General, DIICOT, DNA, Poliţia, SIE şi SRI vor opera fiecare independent şi secret , platforma de interceptare a comunicaţiilor, operată pînă în prezent numai de SRI. Nu va funcţiona, iar dacă asta s-a vrut, s-a reuşit. Se va constata acest lucru cînd se vor face regulamentele şi protocoalele de partajare a utilizării platformei. Mai mult,în practică adesea se va constata că şi unii şi alţii au în supraveghere aceleaşi persoane, iar regulamentele, crearea de specialişti pentru operare va lua timp, lucrui pe care avocaţii îl vor exploata nemilos în instanţe”, a scris Băsescu pe Facebook.

”În urma deciziei CCR, soluţia corectă este ca Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor să devină o unitate independentă, condusă de judecători şi procurori numiţi de CSM, care prestează servicii pentru toate instituţiile cu drept de anchetă penală sau responsabile de securitatea naţională. Tot personalul care actualmente deserveşte platforma (operare, întreţinere şi securitate tehnică) trebuie trecut în rezervă iar oamenii reangajaţi ca funcţionari publici cu statut special pentru a nu pierde la salariu. Şi în sfîrşit un regulament unic aprobat prin OUG de utilizare şi acces la platformă, ţinînd cont şi de urgenţele care pot să apară pe securitate naţională. Această soluţie era rapidă şi garanta deplină continuitate în procedurile penale.
Prin soluţia adoptată de Guvern şi CSAT, s-a trecut de la interceptarea comunicaţiilor de către o singură instituţie, SRI, la un număr mult prea mare de instituţii cu drept de interceptare. Pînă la urmă, în loc să fie servit interesul naţional, prin soluţia adoptată au fost servite ambiţiile şi interesele şefilor instituţiilor de forţă.
Iar dacă Preşedintele şi Premierul nu au fost în măsură să găsească soluţia corectă, este obligaţia Parlamentului s-o facă urgent” a mai scris Băsescu .

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă