Traian Basescu isi da seama la doua saptamani dupa izbucnirea razboiului din Georgia ca lucrurile ar putea sa degenereze si in apropierea granitei Romaniei, ca „elementele conflictuale sunt create” si in Transnistria, iar modelul poate fi aplicat oricand. Fara sa vorbeasca despre agresori si victime, presedintele Basescu muta discutia spre Uniunea Europeana care „s-a miscat lent” in ceea ce priveste zona Marii Negre si evenimentele din Georgia, explicand ca „mecanismul Kosovo a fost repetat identic in Osetia si este perfect pregatit pentru Transnistria”. Seful statului roman sugereaza in acest fel ca decizia Romaniei de nerecunoastere a independentei Kosovo a fost mai inteleapta decat cea a Occidentului. Fara sa intre in detaliile care diferentiaza enclavele din fostul teritoriu sovietic de reorganizarile din spatiul iugoslav, Traian Basescu preia recuzita analistilor de la Moscova si vorbeste despre pericolul Kosovo la frontiera autohtona. Discursul Romaniei devine dintr-o data nu doar alarmist si speriat, ci si orientat spre liderii din Vest care au permis „precedentul Kosovo”. Ca stat NATO cu frontiera dificila, Romania are insa nu doar garantii de securitate, ci si obligatii fata de Alianta Nord-Atlantica. Bucurestiul este responsabil, de pilda, cu informatiile specifice din zona Republicii Moldova, iar daca intr-adevar exista date care sa configureze un posibil conflict la granita NATO, Romania ar fi trebuit sa le stie de mai multa vreme si sa le trimita si aliatilor. Pana acum, oficialii tarii au stat linistiti, asteptand sa vada care sunt tendintele: pana unde merge Rusia, cat de transanti sunt americanii, ce face Ucraina.
Venind in urma declaratiilor NATO, care a acuzat dur Rusia pentru „actiunile disproportionate si incompatibile cu rolul de mentinere a pacii”, turneul presedintelui Basescu in jurul Marii Negre urmareste repozitionarea Romaniei pe harta acestei regiuni agitate, unde s-au intalnit mereu interesele marilor puteri. Tara mica, fara prea multa personalitate, aflata pana nu demult la discretia imperiilor care si-au disputat zona, Romania isi da seama ca acum, la adapostul scutului NATO, s-ar putea afirma ca o voce distincta. In acelasi timp, Traian Basescu ia contact cu „sindromul lumii reale”, definit ca rezultat al faptului ca violenta devine ultimul remediu pentru orice conflict. Presedintele nu spune direct ca Rusia ar fi atinsa de acest sindrom, din cauza caruia isi extinde politica de dominatie, fiindca vrea sa fie bine primit la Moscova in aceasta toamna, dar, in acelasi timp, nici nu mai tace ca in primele zile ale conflictului caucazian. Traian Basescu a ajuns la concluzia ca nici statele Uniunii Europene, nici Organizatia Natiunilor Unite si nici statele pe teritoriul carora exista potentiale conflicte inghetate nu au de ce sa mai aplice actualele mecanisme de mentinere a pacii, fiindca acestea „implica riscul degenerarii conflictelor inghetate”. Presedintele roman incearca sa fie original intr-o zona pentru care toata lumea furnizeaza solutii si idei, dar nimeni nu le poate aplica, pentru ca vecinatatea apropiata a Rusiei a fost pana acum adjudecata de Moscova, prin acceptarea tacita a Occidentului.
Turneul lui Traian Basescu este util pentru imaginea tarii, pentru planurile regionale ale Romaniei si interesele sale directe cu statele de la granita, Ucraina si Republica Moldova, pentru proiectele energetice din Caucaz.
In plus, presedintele poate atrage noi simpatizanti prin pozitiile sale, care atunci cand sunt inconfortabile pentru diplomati sunt aplaudate de popor.
