15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialBaschet: Magic Johnson, 20 de ani cu virsul HIV-SIDA

Baschet: Magic Johnson, 20 de ani cu virsul HIV-SIDA

Legendarul baschetbalist american Earvin “Magic” Johnson anunţa, în urmă cu exact 20 de ani, că este infectat cu virusul HIV, exprimându-şi totodată speranţa că va trăi cât mai mult timp, o dorinţă care i s-a îndeplinit şi care a inspirat mii de persoane în toată această perioadă, scrie Agerpres.

Magic Johnson, unul dintre cei mai buni jucători din istoria baschetului, a anunţat că este infectat cu virusul care produce teribila maladie SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), în cursul unei conferinţe de presă organizată pe 7 noiembrie 1991. Vedeta echipei Los Angeles Lakers, la care a evoluat timp de 12 sezoane şi cu care a cucerit cinci titluri de campion al NBA a declarat atunci: “Viaţa merge înainte şi voi continua să fiu un om fericit”.

După 20 de ani, posturile de televiziune americane şi presa sportivă au reamintit cuvintele sale şi le dau drept exemplu de determinare.

Desemnat de trei ori MVP-ul sezonului, Magic Johnson s-a retras din baschet într-un moment bun al carierei sale şi avut curajul să apară în prim plan pentru a demitifica o maladie care, totuşi, în 1991 era tabu. El a revenit ulterior în activitate, fiind inclus în locul selecţionatei Statelor Unite, medaliată cu aur la Jocurile Oimpice din 1992, de la Barcelona.

El a promis că va acţiona pentru a atrage atenţia asupra pericolelor SIDA şi HIV şi a insistat ca oamenii să ia în serios această ameninţare, luând măsuri de protecţie în timpul relaţiilor sexuale şi supunându-se controalelor pentru depistarea maladiei.

Jucătorul a spus, iniţial, că nu ştie cum a contractat virusul HIV (deşi puţin mai târziu s-a confesat că s-a infectat din cauza “promiscuităţii heterosexuale”), însă a declarat că soţia sa, cu care se căsătorie cu doar două luni înainte, nu este infectată.

Johnson a început să aibă apariţii publice pentru a le vorbi tinerilor din întreaga lume despre HIV şi SIDA, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii l-a dat drept exemplu pentru ca bolnavii să conştientizeze că pot duce o viaţă normală, în ciuda teribilei maladii.

În vârstă de 52 ani, Magic Johnson este în prezent un om de afaceri de succes, care deţine peste 125 de cafenele, 10 cinematografe, o reţea de restaurante şi mai multe săli de sport construite pe întreg teritoriul SUA, cu o cifră totală de afaceri de câteva sute de milioane de dolari.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă