30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Barcelona: Un mort și patru răniți, în urma unui ATAC...

GALERIE FOTO. Barcelona: Un mort și patru răniți, în urma unui ATAC ARMAT la un liceu

Un profesor a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite uşor, într-un atac comis la un liceu din Barcelona, în nordul Spaniei, luni, a anunţat poliţia, după arestarea unui suspect, relatează Reuters, conform Mediafax.

Anchetatorii susțin că este posibil ca atacatorul să fi folosit o arbaletă, conform unui purtător de cuvânt al poliţiei.

Suspectul este minor şi are mai puţin de 14 ani, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei regionale, sub acoperirea anonimatului.

El se află în prezent în custodia poliţiei. Tânărul nu a fost identificat şi nu s-a precizat dacă este elev la şcoala respectivă.

Ofiţerul a declarat că patru elevi au fost uşor răniţi în atac, dar nu a precizat ce anume le-a provocat rănile.

Atacul a avut loc la o şcoală publică din cartierul muncitoresc Sant Andreu. La o astfel de şcoală învaţă copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Potrivit cotidianului La Vanguardia, citat de portalul TheLocal.es, băiatul era obsedat de armată şi avea o colecţie de arme acasă. Un coleg a declarat pentru cotidianul catalan că acesta voia să ucidă toţi profesorii de la şcoală şi că se ştia că întocmeşte liste negre.

Potrivit informaţiilor apărute în presa spaniolă, băiatul a ajuns târziu la şcoală, în jurul orei 09.15. Presa spaniolă susţine că acesta ar fi atacat o profesoară care i-a deschis uşa, precum şi pe fiica acesteia, care era îi era colegă. Auzind strigăte, un profesor de la o clasă vecină a venit pentru a-i acorda ajutor şi a fost lovit mortal în piept.

Xavier Trias, primarul Barcelonei, a scris pe Twitter un mesaj în care şi-a exprimat regretul faţă de evenimentele tragice de la şcoala Joan Fuster.

Atacurile comise de elevi în şcoli sunt extrem de rare în Spania.

În 2012, un bărbat a fost arestat după ce ar fi plănuit să amplaseze bombe în jurul unei universităţi din Palma de Mallorca. Bărbatul scrisese pe un blog şi în jurnalul personal că admiră atacatorii de la Columbine, în Colorado.

Garda Civilă spaniolă clasifică arbaletele ca având un grad minim de periculozitate. Astfel, cumpărarea unei arbalete în Spania necesită permis de portarmă de tip E, care este valabil cinci ani şi are nevoie de aprobarea autorităţilor guvernamentale, potrivit cotidianului spaniol El Mundo. Publicaţia afirmă, de asemenea, că site-urile specializate avertizează cumpărătorul online că este necesar permis de portarmă, dar nu cer o copie a acestuia, ci doar un card de identificare.

Cele mai citite

Rusia avertizează cetățenii să evite Republica Moldova

Moscova acuză autoritățile de la Chișinău de „abuzuri” la frontierăMinisterul rus de Externe le recomandă cetățenilor Federației Ruse să trateze cu prudență orice deplasare...

Reuters: Trump ar putea face publice informații secrete despre presupuse planuri ale Chinei privind alegerile din SUA

Administrația președintelui Donald Trump ia în calcul publicarea unor informații clasificate referitoare la presupusa capacitate a Chinei de a interveni în alegerile prezidențiale din...

Undă verde pentru primul drum radial al Capitalei. Vest Expres va lega Bulevardul Timișoara de Autostrada A0

Noua arteră va avea o lungime de aproape 10 kilometri și este gândită nu doar pentru fluidizarea traficului rutier, ci și pentru încurajarea utilizării...
Ultima oră
Pe aceeași temă