15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBarcelona - Real Madrid se joacă în România!

Barcelona – Real Madrid se joacă în România!

Peste 20 de echipe care reprezintă cluburi de primă mână din Europa se vor afla în aceste zile la Constanţa şi Braşov, pentru a participa la două turnee de fotbal pentru copii şi juniori.

FC Barcelona, Real Madrid, Galatasaray Istanbul, Dinamo Kiev, Partizan Belgrad, Dinamo Moscova, Legia Varşovia, Levski Sofia, Celta Vigo, Espanyol Barcelona, Villareal, West Bromwich Albion, ca să spunem doar numele cele mai reprezentative ale unor cluburi din Europa, vor participa în zilele care urmează la turneele de fotbal destinate copiilor şi juniorilor, care vor avea loc la Constanţa şi Braşov. Alături de ele, echipe ale unor Academii sau şcoli de fotbal cu nume celebre, precum cele ale lui Gică Hagi, Gică Popescu, Ferenc Puskas, Marius Baciu, Adi Neaga, dar şi grupări importante din România, printre care Steaua, Dinamo, Poli Iaşi, FC Braşov, FC Argeş, U Cluj, Sportul Studenţesc, Poli Timişoara, Progresul, Petrolul Ploieşti, U Craiova sau Oţelul Galaţi.
Cei mari, la Constanţa

Astăzi vor sosi în România Barcelona, Galatasaray Istanbul şi Real Madrid, echipe care vor participa la turneul rezervat juniorilor de 17 ani. Organizat de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, turneul începe mâine, pe 10,11 şi 12 august fiind programate câte două jocuri pe zi, de la ora 18.00 şi 20.00, ambele pe Stadionul Farul din Constanţa. Cum se va juca fiecare cu fiecare, programul fiind stabilit azi, este foarte clar că într-una din cele trei zile vom avea, la Constanţa, şi un meci Real Madrid-Barcelona! La cele trei zile de întreceri accesul se face pe bază de bilete (10 lei/zi – 2 meciuri) şi abonamente (20 lei/3 zile – 6 meciuri).
Tot la Constanţa, dar săptămâna viitoare, având acelaşi organizator, va avea loc o a doua competiţie, Cupa Stelelor Estului, dedicată echipelor cu jucători născuţi în anul 1995. Vor fi opt echipe împărţite în două grupe, primele două echipe calificându-se pentru fazele superioare. Meciurile din grupe se vor disputa pe 17, 18, 19 august, semifinalele pe 20 august, iar pe 21 august va avea loc finala.

Concurenţă la Braşov

Tot în această săptămână, la concurenţă cu turneul de la Constanţa se va juca o competiţie la fel de interesantă şi la Braşov. De această dată, cele 187 de echipe prezente vor participa la 8 categorii de vârstă, de la 7 la 14 ani. Braşov Junior’s Cup se doreşte a fi un turneu internaţional al cărui obiectiv principal este acela de a oferi tinerilor fotbalişti din întreaga lume posibilitatea de a combina fotbalul cu turismul şi distracţia.
Această a doua ediţie va avea loc între 9 şi 14 august, iar prezenţa a aproape 200 de echipe la start face ca Braşov Junior’s Cup să fie cel mai puternic eveniment de fotbal pentru copii din Sud-Estul Europei. Turneul beneficiază şi de sprijinul internaţionalului român al lui West Bromwich Albion, Gabriel Tamaş, care i-a convins pe cei de la clubul la care activează să îşi trimită echipele în România. „Mă bucur foarte mult că la Braşov se organizează un astfel de turneu. Voi avea ceva emoţii la turneu, pentru că este organizat în oraşul natal, dar şi pentru că participă şi juniorii de la West Bromwich şi Celta Vigo, două echipe dragi mie”, a spus Gabriel Tamaş.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă