16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialBarack Obama pecetluieşte relaţia cu Cuba

Barack Obama pecetluieşte relaţia cu Cuba

Ieri, în cea de-a doua zi a vizitei la Havana, Barack Obama s-a întâlnit cu omologul său cubanez, Raul Castro. Întrevederea de la Palatul Prezidenţial din Piaţa Revoluţiei trebuie să contureze orientarea noii relaţii dintre cele două țări. Pentru Obama, care va părăsi Casa Albă peste 10 luni, obiectivul este clar: să facă ireversibil dezgheţul cu Havana, indiferent cărui partid îi va aparține succesorul său din 2017 – democrat sau republican. Pe de altă parte, într-un editorial cu iz de avertisment publicat de cotidianul „Granma“, autorităţile cubaneze au avertizat Washingtonul asupra oricărei ingerinţe. „SUA trebuie să renunţe la veleitățile de a crea o opoziţie politică internă“, a precizat publicația.

Însoțit de Michelle Obama, şi de cele două fiice, Sasha şi Malia, preşedintele american a început duminică vizita de trei zile în Cuba. Ultimul șef de stat american care a păşit pe solul cubanez se numea Calvin Coolidge şi participa la un summit panamerican, în 1928. De atunci, Casa Albă a ignorat Havana cu consecvenţă şi vreme de 88 de ani relaţiile dintre cele două ţări au fost o formă de „îngheț diplomatic“. Americanii nu l-au aşteptat pe Fidel Castro şi revoluţia lui „tropicală“ pentru a-şi manifesta lipsa de încredere în această insulă care pentru elita SUA era rebelă, turbulentă şi exotică. Dictatura castristă nu a îmbunătăţit aceste raporturi. A rămas în istorie criza rachetelor din 1962, când URSS, aliata fraţilor Castro, a îndreptat tunurile spre coastele Floridei, din Cuba.

Asemenea tuturor preşedinţilor americani din ultimii 50 de ani, Barack Obama a încercat încă de la debutul mandatului să iasă din capcana „istorică“ a embargoului american, adevărată sperietoare fluturată de fraţii Castro pentru menţinerea regimului comunist care a dus ţara la dezastru. Acum, Raul Castro, primindu-l pe Barack Obama, are o singură problemă – atragerea investitorilor americani, pentru evitarea naufragiului sistemului. Pentru președintele SUA, unul dintre scopurile acestei vizite inedite în Cuba este de a-l convinge pe Raul Castro că este hotărât să determine Congresul, controlat de republicani, să voteze sfârşitul acestei forme de blocaj economic.

Întâlnirea de ieri cu Raul Castro a fost urmată de apariţia împreună în faţa presei şi de un dineu de stat, dar crucial pentru vizita lui Obama este „discursul pentru poporul cubanez“ pe care-l va pronunţa azi la Gran Teatro din Havana. Tot astăzi, preşedintele american se va întâlni cu diverse personalităţi cubaneze, printre care opozanţi ai regimului castrist.

Despre drepturile omului

Staff-ul lui Obama afirmă că preşedintele va aborda problema drepturilor omului în discursul său public, difuzat în direct de televiziunea cubaneză, deci fără riscul de a fi editat. Numeroşi observatori se tem că această vizită nu va schimba practicile regimului castrist în privința libertății de expresie ori democraţiei şi  reamintesc faptul că ţara se află în continuare sub jugul partidului unic, opozanţii sunt reprimaţi sever, închişi sau lipsiți de drepturi sociale, iar presa independentă nu există.

Deși guvernul cubanez a eliberat zeci de prizonieri politici – cum prevedea acordul cu SUA –, recurge tot mai des la detenţii de scurtă durată pentru a împiedica opozanţii să participe la marşuri paşnice sau la reuniuni. În timpul vizitei Papei Francisc au fost arestaţi aproape 150 de disidenţi. Similar, duminică, înaintea sosirii lui Obama, zeci de disidenţi au fost arestaţi. În acest context, vizita lui Obama suscită numeroase critici în SUA, inclusiv în propria tabără. „Înţeleg dorinţa de a înscrie această vizită în moştenirea sa politică, dar problema fundamentală a libertăţii şi democraţiei rămâne intactă“, a declarat Robert Menendez, senator democrat de origine cubaneză. La Casa Albă, se recunoaşte că persistă „profunde dezacorduri“ cu Havana în privința respectării drepturilor omului.   

În culise este evocat proiectul unui plan Marshall pentru Cuba, propus de Washington pentru salvarea „vărului din Caraibe“ prin relansarea economiei şi stimularea consumului pentru 11 milioane de cubanezi.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă