19.1 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialBăncile europene, suspuse unor noi teste de stres

Băncile europene, suspuse unor noi teste de stres

Banca Centrală Europeană (BCE) va face cunoscut mâine modul in care vor fi testate,anul viitor, la stres băncile europene.

Cotidianul spaniol, El Pais informează ca este vorba de 128 de entităti din zona euro, a căror active depăsesc 30.000 de milioane de euro. Dintre acestea 16 sunt cu capital spaniol.

Citeşte şi: BCE şi Banca Populară a Chinei au creat o linie de finanţare bilaterală

Testele BCE sunt un pas important către formarea unei uniuni bancare, dar pot produce pagube multor bănci demonstrând cât de vulnerabile şi nepregătite sunt pentru a face faţă şocurilor.

Astfel, prima regulă stabileşte când creditele devin neperformante, forţând banca să facă rezerve mai mari de capital. Creditul devine neperformant dacă rambursarea a întârziat cu mai mult de 90 de zile sau pentru care plata este improbabilă.

A doua regulă defineşte indulgenţa la plata împrumutului ca fiind concesia făcută de bancă debitorului cu probleme prin permisiunea de a sări peste o rată sau de a plăti mai puţin. Creditul la care a fost aplicată indulgenţa nu trebuie însă clasificat automat ca neperformant.

Cele mai citite

S-a inaugurat primul scaner cu raze X pentru combaterea activităților ilicite, în biroul de frontieră Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele...

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...
Ultima oră
Pe aceeași temă