33.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialBanchetă în baie

Banchetă în baie

Dacă reuşiţi să faceţi economii la bugetul renovării băii, puteţi să cheltuiţi banii rămaşi pentru a genera mai mult confort şi pentru a individualiza spaţiul.

 

Tocmai plecând de la această premisă, proprietarii unei locuinţe au decis ca baia amplasată la mansardă să fie dotată cu o banchetă care să genereze mai mult confort, dar care să şi integreze mai bine stâlpul din mijlocul încăperii. Bancheta se poate constitui cu uşurinţă într-un loc de relaxare, dar şi într-un punct de sprijin pentru activităţile de după duş.

Ideea banchetei a fost a proprietarilor, iar ea a plecat de la dorinţa de a integra în ansamblul stilistic al sălii de baie stâlpul din lemn care face parte din structura acoperişului. Şi, pentru a fi funcţională în scopul dorit, ţinând cont că este în întregime placată cu faianţă, aceasta a fost prevăzută cu o instalaţie electrică, care să asigure încălzirea ei ori de câte ori este folosită.

Construcţia propriu-zisă a fost una relativ simplă. Ea a început cu piciorul de susţinere al banchetei, care a fost realizat în jurul stâlpului din lemn folosindu-se cărămizi. Partea superioară a banchetei a fost realizată separat, după care a fost fixată pe piciorul din zidărie.

În acest scop a fost mai întâi ­proiectată forma. Conform cu proiectul, a fost construit un cofraj din scânduri. Acesta a fost aşezat pe o folie din plastic, iar în interiorul lui a fost introdusă plasă de armare construită din fier-beton, cu grosimea de 6 mm.

De asemenea, în această etapă a fost realizată şi reţeaua din cabluri electrice care asigură încălzirea banchetei.

A urmat turnarea betonului în cofraj. După întărirea acestuia, cofrajul a fost înlăturat iar placa a fost montată pe suportul din zidărie.  Băncuţa a fost placată cu faianţă, realizându-se pe marginea superioară o plintă decorativă cu listuri. 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Debut oficial pentru Lisav Eissat! Românul a fost integralist, dar Bristol City a fost eliminată

Lisav Eissat a bifat primul meci oficial în tricoul lui Bristol City, în duelul pierdut cu Walsall din Carabao Cup.Internaționalul român Lisav Eissat a...

Tracking de sănătate pe smartwatch: ce date îți oferă și cum le folosești corect?

Smartwatch-ul a devenit un instrument de monitorizare pe care îl porți zilnic, fără efort. Îți arată ora, notificările și apelurile, dar în același...

Top 5 meserii în domeniul construcțiilor  

Domeniul construcțiilor continuă să fie unul dintre cei mai mari angajatori din România și din Europa, iar cererea pentru personal...Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă