14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialBal pentru plata facturilor

Bal pentru plata facturilor

Participanţii la cea de-a patra ediţie a Balului de cristal care s-a desfăşurat la Arad au donat peste 60.000 de lei, bani care vor ajunge la cei nevoiaşi care nu-şi pot plăti facturile.

Balul a adunat peste 100 de persoane. Printre participanţi au sosit primarul Aradului, Gheorghe Falcă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Igaş, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, secretarul de stat, Eusebiu Pistru, consilieri locali, deputaţii şi senatorii din colegiile Aradului. Organizatorii au explicat că ediţia din acest an a Balului are scopul de a-i ajuta pe arădenii care sunt afectaţi de criza economică şi este de fapt o continuare a campaniei „Arădeni pentru arădeni”.

Beneficiari numeroşi

Beneficiarii campaniei au fost familiile cu mulţi copii, pensionari, şomeri, care au primit în mai multe etape alimente, haine şi chiar obiecte de mobilier. Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei, a declarat că va încuraja voluntariatul în ministerul pe care-l conduce şi a apreciat implicarea tinerilor voluntari arădeni. “Printre donatorii de la Balul de caritate a fost Roberto Sperandio, preşedintele Clubului Lions 2010, şeful biroului consular al Italiei la Arad, care a depus 1.000 de euro în urna cu donaţii şi a declarat că va sprijini şi alte proiecte de caritate ale arădenilor”, spun organizatorii.
Evenimentul a fost organizat la Palatul Cultural din Arad, iar meniul servit a fost unul rafinat, care a depăşit cu mult criza economică. Explicaţia a fost simplă: numai aşa donatorii şi-au deschis mai mult buzunarele pentru nevoiaşii Aradului.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă