16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBACALAUREAT 2017. Corpul de control al ministrului Educației, în control la un...

BACALAUREAT 2017. Corpul de control al ministrului Educației, în control la un centru în care s-au corectat lucrări

Corpul de control al ministrului Educației efectuează, vineri, verificări la un centru de evaluare din Capitală, în cazul a două lucrări de la Bacalaureat ale unor candidați din județul Dâmbovița, informează Agerpres.

„Am primit memorii de la Comisia zonală, de la un parlamentar, am înțeles de la o casă de avocatură sau avocat. În conformitate cu legislația, am dispus Corpului de control verificarea a ceea ce s-a întâmplat acolo", a declarat ministrul Educației, Liviu Pop, pentru Agerpres.

Controlul se face în centrul de evaluare în care s-au corectat două lucrări din județul Dâmbovița.

„Este vorba despre doi elevi — o fată și un băiat. Prin metodologie, lucrarea se poate anula în sala de examen dacă se constată, sau în centrul de evaluare dacă se constată. Aceste două lucrări sunt anulate în centrul de evaluare", a afirmat reprezentantul MEN.

El a spus că un raport în acest caz va fi realizat până vineri seara. Astfel, în funcție de elementele din raportul întocmit de Corpul de control, vor fi dispuse măsuri. Pop a precizat că din echipa de control fac parte inspectori metodiști și profesori.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă