-4.5 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
AcasăSpecialAvertisment OMS: o nouă maladie riscă să ia proporţii endemice

Avertisment OMS: o nouă maladie riscă să ia proporţii endemice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat marţi îngrijorarea faţă de cazurile de febră galbenă din Africa, mai ales din Angola, RD Congo, şi Uganda, relatează EFE. Cea mai gravă situaţie este în Angola, unde s-au înregistrat 293 de decese cauzate de febra galbenă, iar alte 696 de cazuri au fost confirmate prin probe de laborator.

Numeroase cazuri s-au înregistrat în zona capitalei, Luanda. "Capacitatea de răspândire a virusului este enormă într-un oraş", a apreciat Sylvie Briand, director de departament în cadrul OMS. Miliarde de ţânţari pot fi prin maşini, autobuze sau trenuri şi pot transmite boala la milioane de persoane, a avertizat aceasta într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres. 

În Republica Democratică Congo s-au confirmat 41 de cazuri, iar în Uganda, şapte. Febra galbenă este o boală virală transmisă de ţânţarul Aedes Aegypti, acelaşi care propagă şi Zika şi Chikungunya. "Nu există un tratament specific pentru febra galbenă în afară de vaccin, fapt pentru care, odată apărute simptomele, între 20 şi 50 la sută dintre pacienţi pot muri dacă nu sunt îngrijiţi corect", a explicat Sylvie Briand.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Patronul Fryday, Lucian Florea, răspunde acuzațiilor lansate de Pescobar

Conflictul dintre Paul Nicolau, cunoscut în mediul online drept Pescobar, și Lucian Florea, patronul lanțului Fryday, a explodat pe rețelele de socializare și a...

Decizia privind pensiile magistraților, amânată din nou de CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, pentru a patra oară, pronunțarea unei decizii în dosarul privind reforma pensiilor speciale ale magistraților.Deși la ședință...

România debutează la Euro 2026, dar nu va fi la TV! Meciul cu Portugalia va fi transmis exclusiv online

Partida tricolorilor din grupa B, programată vineri de la ora 19:00, va putea fi urmărită doar pe platforma Voyo.Naționala României de handbal masculin revine...
Ultima oră
Pe aceeași temă