12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAutoritățile de la Sofia au anunțat că Bulgaria a trimis armament în...

Autoritățile de la Sofia au anunțat că Bulgaria a trimis armament în Irak

Autoritățile de la Sofia au anunțat că Bulgaria a oferit armament forţelor kurde din Irak, pentru confruntările cu grupul Stat Islamic. Este vorba despre "armament uşor" , potrivit Mediafax care citează Ministerul bulgar al Apărării. 

"Au fost trimise 1.800 de arme de foc uşoare şi muniţie, valoarea totală a transportului fiind de trei milioane de euro", precizează Ministerul bulgar al Apărării.

"Acest transport militar de urgenţă este destinat serviciilor de securitate kurde, care au potenţialul de a exercita o rezistenţă reală faţă de grupul terorist Stat Islamic", adaugă instituţia.

Albania, Cehia, Canada, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Statele Unite şi Ungaria au anunţat intenţiile de a oferi armament Irakului.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant / Stat Islamic în Irak şi Siria – SI/SIIL/SIIS) ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului şi din sud-estul Siriei, unde a proclamat un "califat islamic".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă