16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialAustralia va antrena forțele locale din Irak împotriva grupării SI

Australia va antrena forțele locale din Irak împotriva grupării SI

Australia va trimite mai mulţi militari în Irak pentru a antrena forţele de securitate locale în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic, a anunţat, marţi, premierul Tony Abbott, informează Mediafax.

Abbott, conştient de reticenţa opiniei publice faţă de misiuni legate de război, a insistat că trupele australiene nu vor fi implicate în lupte.

Misiunea lor va fi să ajute la instruirea irakienilor pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic, care a ocupat teritorii vaste din Irak şi Siria şi a proclamat un califat islamic, potrivit premierului.

"Nu ne aşteptăm să luptăm în locul irakienilor (…). Aceasta este o misiune de antrenament, nu o misiune de luptă", a declarat Tony Abbott, precizând că misiunea este necesară, conform Associated Press.

Mobilizarea a 300 de militari australieni la baza militară Taji, situată la nord de Bagdad, face parte dintr-o misiune de antrenament desfăşurată în comun de Australia şi Noua Zeelandă.

Premierul neozeelandez John Key a afirmat că ţara sa va trimite 143 de militari în cadrul acestei misiuni.

 

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă