15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAthina a preferat-o pe Ekaterina

Athina a preferat-o pe Ekaterina

Athina Onassis, unica moştenitoare a armatorului grec Aristotel Onassis, a vândut fiicei unui oligarh rus insula Scorpio, emblema familiei sale. Tranzacţia, despre care au fost zvonuri de câteva zile, a fost confirmată de noua proprietară a locurilor.

„O societate care a acţionat în interesul Ekaterinei Ribolov­leva a finalizat cumpărarea de la un grup deţinut până în prezent de Athina Onassis“, arată un comunicat ce precizează că „printre active figurează insulele Scorpio şi Sparti“.

Nivelul tranzacţiei evaluate săptămâna trecută de media greacă la 100 milioane euro nu a fost dez­văluit. Oricum, suma este impre­sionantă dacă ştii că Aristotel Onassis a cumpărat Scorpio în 1962 cu echivalentul a 11.000 euro. Atunci, Scorpio era o insulă deşertică şi pentru a o face locuibilă magnatul a adus tone de nisip, a plantat arbori şi a adus apă dintr-o insulă vecină.

Şi aşa a ajuns un mic paradis foarte luxos, dar costisitor de întreţinut acum, în plină criză elenă. Pe insula Scorpio, Aristotel Onassis a sedus-o pe Maria Callas şi s-a căsătorit cu Jackie Kennedy şi tot aici sunt îngropaţi mama şi unchiul Athinei. Potrivit Guardian, situaţia economică delicată a Greciei ar fi fost unul din factorii vânzării. Costurile de întreţinere, adău­gate la impozite, care nu au încetat să crească, au costat-o pe Athina Onassis, 28 de ani, peste 35 milioane euro de când a moştenit insula.

Tânăra are o avere suficient de mare – 217 conturi bancare, potrivit Guardian – pentru a cheltui această sumă fără să clipească, dar Athina trăieşte în Brazilia cu soţul ei, campionul de echitaţie Alvaro Alfonso de Miranda Neto, şi nu a prins rădăcini în Grecia.

Ultimul ei sejur la Scorpio datează din 2004. După ce şi-a pierdut mama, Christina Onassis, când avea trei ani, în 1988, Athina a fost crescută în Elveţia. În câţiva ani, ea s-a despărţit de mai multe bunuri elene, printre care un teren pe riviera ateniană, unde se afla reşedinţa dinastiei, bijuteriile mamei sale etc. Noua proprietară, Ekaterina Ribolovleva, prin intermediul purtătorului ei de cuvânt, a calificat Scorpio şi Sparti drept o investiţie financiară pe termen lung, urmând a dezvolta infrastructurile cu ajutorul „tehnologiilor ce respectă mediul“. Se zvoneşte că tânăra de 24 de ani intenţionează că facă din insulă un loc de vacanţă şi de destindere de neocolit de jet-set-ul mondial.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă