UPDATE marți, 07.39: Patru agenţi de securitate au fost ucişi şi alţi cinci răniţi în atentatul sinucigaș care a avut loc, luni, lângă Moscheea Profetului din Medina, a anunţat Ministerul saudit de Interne, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Forţele de securitate au suspectat un bărbat care se îndrepta spre Al-Masjid al-Nabawi (Moscheea Profetului), în timp ce traversa locul de parcare pentru vizitatori. În timp ce au încercat să-l aresteze, el şi-a activat centura explozivă, provocându-i moartea. Patru agenţi de securitate au fost ucişi… şi alţi cinci răniţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului într-un comunicat.
Atacurile, care au ucis cel puţin patru agenţi de securitate, nu au fost revendicate imediat, dar modul în care au fost comise aminteşte de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care a revendicat mai multe atentate sinucigaşe mortale în Arabia Saudită de peste un an.
WATCH: Suicide bomb blast in the holy city of #Medina pic.twitter.com/EFcHFjK4i5
— Press TV (@PressTV) July 4, 2016
UPDATE 21.40: Cel puţin trei persoane au murit în atacul sinucigaş care a avut loc luni la intrarea în Moscheea Profetului din Medina, în Arabia Saudită, inclusiv teroristul kamikaze şi doi agenţi de securitate, informează postul de televiziune Al-Arabiya, citat de Reuters.
Un terorist sinucigaş care încerca să pătrundă în moschee şi-a activat încărcătura cu explozivi pe care o avea asupra sa, într-o parcare la intrarea pe teritoriul complexului religios. Drept rezultat au luat foc mai multe autoturisme parcate în apropiere de locul exploziei. Deocamdată, atacul nu a fost revendicat.
====
O explozie puternică a avut loc luni în apropiere de Moscheea Profetului din Medina, în vestul Arabiei Saudite, a anunţat postul de televiziune Al-Arabiya, citat de agenţia de presă Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
Potrivit Al-Arabiya, un terorist sinucigaş şi-a detonat încărcătura cu explozivi lângă punctul de trecere spre Moscheea Profetului în Medina, Arabia Saudită, al doilea loc sfânt al islamului după Moscheea din Mecca. Imagini difuzate pe reţelele de socializare arată flăcări şi un nor de fum dens lângă moschee.
Explozia a urmat altor câtorva care au avut loc luni în Qatif şi Jeddah, în ultima zi a lunii sfinte a musulmanilor, Ramadanul, şi la începutul festivalului Eid al-Fitra. Cu puţin timp înainte, două explozii au zguduit oraşul Qatif din estul Arabiei Saudite, unde locuiesc numeroşi şiiţi.
Potrivit unui martor ocular, o explozie a distrus o parcare de maşini lângă o moschee, fiind urmată de o altă explozie cu puţin timp înainte de orele locale 19:00. Se presupune că fragmentele de trup uman descoperite la locul exploziei aparţin atacatorului sinucigaş. Oraşul Qatif este situat în provincia ash-Sharqiyyah (însemnând Provincia Estică) a Arabiei Saudite.
De asemenea, luni dimineaţa a devenit cunoscut că forţele de securitate ale Arabiei Saudite au reuşit să preîntâmpine noaptea un atac terorist în apropiere de consulatul general al SUA în Jeddah. Un bărbat ce avea asupra sa o încărcătură explozibilă intenţiona să se apropie cât mai mult de consulat, însă a fost observat la timp de pază. După ce forţele de securitate l-au înconjurat, el a reuşit să activeze încărcătura cu explozivi.