37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialAtenționare pentru presa franceză după atacul de la Nisa

Atenționare pentru presa franceză după atacul de la Nisa

Imagini amator cu victimele atacului comis joi seară la Nisa pe Promenade des Anglais au fost difuzate în cursul nopţii de mai multe televiziuni franceze, fapt care a stârnit critici din partea telespectatorilor şi o chemare la ordine din partea Consiliului Superior francez al Audiovizualului (CSA), relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Vineri dimineaţă grupul public France Télévisions s-a scuzat după ce în ediţia specială de la miezul nopţii a postului France 2 a difuzat un interviu luat unui bărbat lângă trupul neînsufleţit al soţiei sale. 'Acest subiect a fost difuzat din greşeală, a scăpat lanţului de validare clasică. Nu a fost rezultatul unei alegeri editoriale' şi au fost chemate urgent echipe 'care nu erau obişnuite cu procedurile', a explicat Alexandre Kara, directorul redacţiei France Télévisions. 

De asemenea, zvonul difuzat de postul privat TV1 ce vorbea despre o luare de ostatici într-un restaurant din Nisa a fost preluat cu rapiditate, înainte de a fi dezminţit de Ministerul de Interne. Prin urmare, Consiliul Superior francez al Audiovizualului (CSA) a cerut vineri mass-mediei audiovizuale să dea dovadă de "prudenţă şi reţinere, să fie protectoare a demnităţii umane şi durerii persoanelor". 

La câteva minute după atentat pe reţelele de socializare au început să circule numeroase clipuri video cu imaginile sângeroase ale atacului, iar concomitent se multiplicau apelurile de a nu difuza astfel de imagini. Pe Facebook a fost distribuită mai ales o înregistrare cu camionul ucigaş, imaginile în care apar inclusiv morţi şi răniţi fiind preluate şi de mass-media străine. 

Posturile de televiziune au continuat să difuzeze vineri imaginile cu camionul ce rula pe Promenade des Anglais urmărit de un motociclist, dar a fost tăiată partea în care acesta intră în mulţime. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă