16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAsistenţa socială secătuieşte bugetul Hârşovei

Asistenţa socială secătuieşte bugetul Hârşovei

Primăria plăteşte salariile asistenţilor sociali din banii proprii, deşi acestea trebuiau achitate de la bugetul de stat.

În ciuda lipsei cronice de fonduri, primăriile se văd nevoite să suporte, tot din bugetul local, şi plata pentru asistenţă socială. Este şi cazul administraţiei “portocalii” din Hârşova. Primarul localităţii, Tudor Nădrag, este deosebit de nemulţumit de modul în care au fost alocate sumele pentru plata asistenţei sociale la nivelul comunităţii locale. “S-a ajuns ca din bugetele locale, de subzistenţă, să se facă asistenţă socială, şi nu din banii guvernamentali”, spune supărat Nădrag. Edilul-şef hârşovean explică şi faptul că, în 2009, s-au primit sumele necesare plăţii salariilor persoanelor cu handicap doar pentru şase luni, din bugetul local fiind cheltuite alte trei miliarde de lei vechi pentru ca cei peste 50 de asistenţi personali să-şi primească lefurile. Anul acesta, situaţia este una şi mai grea: s-au primit bani pentru plata acestor salarii doar pentru patru luni, administraţia locală fiind nevoită să facă şi o serie de artificii pentru a primi aceste fonduri, dar şi să scoată din buzunarul propriu 550 de milioane de lei vechi lunar.

Astfel, s-a solicitat aducerea banilor din trimestrul al III-lea în trimestrul întâi pentru ca, apoi, să se ceară banii din trimestrul IV în trimestrul al doilea, pentru ca acum să se facă rectificări la bugetul local pentru acoperirea salariilor. Nădrag spune că s-a gândit, într-o vreme, să-i treacă pe aceştia în şomaj, dar costul social ar fi fost mult prea mare. Pe de o parte, peste 50 de persoane înseamnă concediere colectivă şi ar fi implicat anumite costuri, apoi, persoanele cu handicap nu pot fi lipsite de acest venit, ca urmare ar fi primit salariile foştilor asistenţi, iar pentru Hârşova, o zonă şi aşa săracă în locuri de muncă, familiile însoţitorilor ar fi rămas fără venituri. “Rezistăm cât putem”, a conchis Nădrag. 

Lipsuri

Primarul localităţii, Tudor Nădrag, declară că nu numai asistenţa socială este în criză în Hârşova. Unul dintre domeniile care ar putea avea de suferit este şi cel sanitar. Astfel, dacă va fi aprobată propunerea ca spitalul teritorial să fie administrat de autorităţile locale, bugetul şi aşa sărac al localităţii va suferi lovitura de graţie, mai ales că spitalul din Hârşova nu îi deserveşte numai pe locuitorii oraşului, ci şi pe cei din împrejurimi.

Cele mai citite

COMUNICAT DE PRESĂ „SPITALUL FOIȘOR” DESPRE STAREA PACIENTULUI FLORIN PIERSIC

Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul...

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024 Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul...

Gorghiu, la ortopedie, cu întinderi la limbă și creier, după ce s-a jucat cu limba română

Ilustrație: Marian Avramescu Ministra Justiției, Alina Gorghiu, o ia pe urmele marelui actor Florin Piersic, fiind nevoită să treacă pe la ortopedie. Aceasta, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă