18 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialASF i-a păcălit pe transportatori și nu a anunțat prețurile maxime pentru...

ASF i-a păcălit pe transportatori și nu a anunțat prețurile maxime pentru RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară ar fi trebuit să transmită ieri reprezentanților industriei de transport primele variante ale prețurilor maxime pentru asigurarea ­obligatorie auto, așa cum s-a angajat în urma negocierilor din 20 septembrie. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar aplicarea ordonanței care ­fixează tarifele ar putea să întârzie.

Reprezentanții trans­portatorilor nu au primit ieri noile tarife max­male pentru prețurile RCA, deși Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a promis că acestea vor fi gata până pe 5 octombrie. În aceste condiții, instituția ar putea determina o întârziere în aplicarea legii care ar urma să impună o plafonare a tarifelor asigurării de răspundere civilă auto, în folosul companiilor care continuă să vândă aceste polițe, la niveluri peste cele justificate de daunele plătite.

ASF se angajase în fața transportatorilor, pe 20 septembrie, să transmită noile cote până ieri  în așa fel încât acestea să poată fi consultate de patronate înainte de fi trimise către Consiliul Concurenței.

Potrivit legii, prețurile stabilite de ASF trebuie transmise spre avizare. Ulterior, acestea ar urma să fie implementate printr-o Hotărâre de Guvern. Fiecare întârziere pe acest traseu va determina și o întârziere în adoptarea efectivă a legii. Prin urmare, șoferii cărora le expiră RCA în această perioadă vor fi nevoiți să încheie unul nou la prețurile actuale, considerate peste nivelul normal.

“ ASF întârzie pentru că știe că a stabilit oricum tarife maximale cu mult peste ce au promis inițial. Nu vor ca aceste prețuri să ajungă să fie publice pentru că s-ar putea isca un alt sacndal. Deocamdată, la nivelul ASF nu este definitivată nici măcar norma de aplicare a Ordonanței de Urgență. Există doar câteva ciorne nefundamaentate”, a declarat, pentru „România liberă“, o sursă avizată.

Profituri uriașe pentru ­asigurătorii rămași în piață

„România liberă“ a reușit să consulte și celebrul raport Milliman, pe care președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negrițoiu, pur și simplu nu a vrut să îl facă public, invocând diverse motive, ușor de demontat, cum ar fi legile concurenței. ASF putea face public documentul, fără a da numele societăților de asigurare vizate. Nu a făcut-o. Și avea și motive. Respectivul raport arată negru pe alb că, după creșterea prețurilor RCA, companiile multinaționale de asigurări au încetat să mai facă pierderi din vânzarea poliţelor de asigurare auto obligatorie.

Ba chiar în cazul camioanelor, profiturile sunt mai mari decât la persoane  fizice. Concret, actul susţine că rata combinată a daunei la persoane juridice, adică raportul dintre încasări și totalul cheltuielilor (daune achitate plus comisioane plătite brokerilor și alte cheltuieli comerciale), nu sare de 65% în cazul multinaționalelor. Adică, din fiecare 100 de lei încasați, firmele de asigurare rămân cu 35 de lei, nu pierd 24 de lei, așa cum au susţinut public în repetate rânduri pentru a justifica explozia preţurilor.

De asemenea, raportul des­fiin­­țează o altă obsesie a asigură­torilor susținuți de preşedintele ASF și arată clar că tinerii nu produc mai multe daune decât alte categorii de clienți. “Se observă că rata daunei pentru tineri (sub 25 de ani) este infe­rioară ratei celorlalte grupe de vârstă, deoarece prima de risc mai mare din cazul grupei de vârstă a tinerilor are drept și corespondent o primă tarifară mai ridicată.”, arată documentul ­citat.    

Monopol pentru multinaționale

Direct, prin măsurile luate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și indirect, prin pretextul oferit de cererea CNADNR, statul român condus de Guvernul Victor Ponta a cedat, practic, monopolul asigurărilor către companiile străine. Efectele îngropării Astra Asigurări sunt astăzi vizibile în tarifele poliţei de răspundere civilă auto (RCA), care au crescut de 5-6 ori. Cele care câștigă sunt companiile multinaționale.

Rămase fără concurență, cele două firme deținute de Vienna Insurance Group (VIG)  în România, Asirom și Omniasig, au devenit foarte active pe piața RCA, deși înainte de falimentul Astra arătau că vor să reducă subscrierile pe acest segment.

Profitând și de problemele prin care trec City Insurance și Carpatica, una falimentară și cealaltă aproape de faliment prin voința ASF, VIG a reușit să acapa­reze mai bine de 70% din vânzările de RCA în primele șase luni ale acestui an.

Asirom subscrie masiv inclusiv pe segmente de clienți pe care le consideră extrem de riscante și inabordabile, cum ar fi tinerii cu vârsta sub 25 de ani sau mașinile utilitare ori pentru transport de călători.

ULTIMA ORĂ

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis un comunicat de presă în care a anunțat că metodologia de calcul a fost aprobată abia miercuri, 5 octombrie.

„În perioada de consultare publică au transmis comentarii şi observaţii UNTRR, FORTE, APULUM, APTE, UNSAR, UNSICAR, Asociaţia Română de Actuariat, cât şi mai multe persoane fizice. În urma propunerilor primite, Consiliul ASF a operat următoarele amendamente:

–  A fost eliminat  coeficientul “Delta” şi s-a definit o încărcare de siguranţă care să asigure acoperirea cheltuielilor cu daunele cu o probabilitate de cel puțin 95%;

–  Rata cheltuielilor va include şi costul capitalului;

–  A fost adăugată, în determinarea tarifelor de primă maxime (inclusiv la propunerea transportatorilor), şi marja de profit, aceasta urmând a fi cuantificată;

–    A fost revizuită formula de calcul.

Metodologia de calcul respectă atât legislaţia aplicabilă (OUG 54/2016 art. 18 alin. 1 şi art. 36 alin. 3), cât şi practicile actuariale general acceptate.

Metodologia se va aplica pe baza de date solicitate de la toate societăţile de asigurări, inclusiv de la societatea Carpatica, actualizată la data de 30 iunie 2016. În zilele următoare, ASF procedează la colectarea şi agregarea datelor, precum şi la analiza primară individuală etc, potrivit art.6 din metodologie. În acest proces, ASF va fi asistată şi de consultantul Milliman, care a centralizat baza de date iniţială”, se arată în comunicatul de presă al Autorității de Supraveghere Financiară. 

Cele mai citite

Macron vrea oprirea livrărilor de arme pentru Israel, folosite în Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia...

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...

De Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de învățământ

Președintele a transmis că educarea unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă