Armata siriană a început să utilizeze armamentul furnizat de Rusia, au declarat surse militare siriene, citate de Reuters.
„Armele sunt foarte eficiente şi foarte precise. Putem spune că am primit toate tipurile de armament – sisteme antiaeriene şi sol-sol„, a declarat un oficial militar sirian, sub protecţia anonimatului.
Potrivit surselor citate, militari sirieni au fost instruiţi în ultimele luni să folosească sistemele trimise de Rusia, scrie Mediafax.
Citește și: Agonia Siriei, fracturarea Irakului
Administraţia de la Moscova a argumentat joi că armamentul furnizat regimului Bashar al-Assad are rolul de a contracara terorismul, de a proteja suveranitatea Siriei şi a evita o „catastrofă totală” în regiune. Rusia a trimis şi efective militare terestre pentru a ajuta forţele regimului sirian.
Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 220.000 de morţi.