15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialArmata daneză anunţă că a ucis acidental un bebeluş în Afganistan

Armata daneză anunţă că a ucis acidental un bebeluş în Afganistan

Armata daneză a ucis accidental un bebeluş şi i-a rănit pe părinţii acestuia în momentul detonării unei bombe artizanale luni, în provincia Helmand din sudul Afganistanului, au anunţat miercuri forţele daneze, relatează AFP, potrivit Mediafax.

“În momentul în care militari danezi au detonat luni o bombă artizanală, din nefericire trei civili au fost atinşi de fragmente, unul dintre ei murind”, anunţă armata într-un comunicat. “Un cuplu de părinţi a fost rănit. Bebeluşul acestora a fost ucis în incident”, precizează forţele daneze.

O anchetă a fost deschisă de armată, cu scopul de a stabili cum au putut civilii să fie atinşi de explozie, în pofida delimitării unui perimetru de securitate.

Bomba a fost descoperită de o patrulă a armatei afgane, care a alertat o unitate daneză pentru a o neutraliza.

Aproximativ 750 de militari danezi fac parte, în prezent, din Forţa NATO în Afganistan (ISAF). În a doua parte a anului, numărul lor va fi redus la 650.

De la mobilizarea trupelor daneze în această ţară, în 2001, şi până în prezent au fost ucişi 36 de militari.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă