Tema majora a SF-urilor anilor ‘60 – omul care traieste sub pamant in urma unei apocalipse nucleare -, a revenit in scenariul lui David People pentru filmul "Armata celor 12 maimute". De asta data amenintarea vine din partea unei grupari teroriste. O ambianta tragica, in care se amesteca fatalitatea, nebunia, moartea, epidemia. Calitatile estetice ale filmului, ca si interpretarea actorilor sunt originale si il diferentiaza de alte productii hollywoodiene, mai ales ca a fost realizat cu un buget de numai 30 milioane dolari. Iata patru motive pentru care "Armata celor 12 maimute" este un film mare.
IDEILE
Amenintarea reprezentata de dezvoltarea stiintei – aceasta este una dintre teme -, o obsesie a regizorului, intalnita in majoritatea filmelor sale. Creste numarul de arme de distrugere in masa, de arme chimice, dar si numarul dictatorilor sau teroristilor care se folosesc de ele, sau al alergatorilor dupa premii Nobel, care creeaza noi germeni s.a.m.d. Frica creste si ea in proportii egale.
Ca in multe alte SF-uri, autorul ne proiecteaza in viitor ca un avertisment, incercand sa arate ce i s-ar putea intampla omenirii daca nu-si gaseste un echilibru. In film, un virus ajunge in maini nepotrivite si este raspandit prin aeroporturile din toata lumea.
Neajunsurile societatii de consum reprezinta un alt subiect adus pe ecran pentru a fi aratat cu degetul. Dupa cum a confirmat in unele interviuri, Gilliam considera ca in secolul nostru totul este facut pentru ziua de azi, fara grija viitorului sau a trecutului. Societatea de consum impinge omul spre individualim, oportunism si trairea momentului. Ni se impune ideea ca trebuie sa cumparam cu orice pret pentru a face ca economia sa mearga, consumul fiind un motor al cresterii economice.
Oamenii nu mai sunt producatori – masinile le-au luat locul -, ci doar feroce consumatori, indemnati de campanii publicitare, chiar daca marea majoritate a cumparaturilor sunt inutile. E o lume in agonie, dezorganizata, in care indivizii merg fara sens.
Mingea mare de metal cu multiple monitoare, prin care comunica oamenii de stiinta, are exact rolul de a sublinia aceste idei. Este pe de-o parte aspectul tehnlogic pentru ca in zilele noastre lumea este vazuta prin ecrane, iar manipularea se realizeaza usor prin imagini. si exista si aspectul psihologic despre senzatiile resimtite in timpul unui interviu sau al unui interogatoriu, cu ochii care privesc, cu gurile deformate de gros-planuri…
Gilliam are o preferinta pentru cadrele in care eroul se gaseste fata in fata cu inchizitorii. In "Armata celor 12 maimute", oamenii de stiinta (din prezent si viitor) sunt asezati inaintea lui Cole ca la un proces. In "Brazil", Sam Lowry sta fata in fata cu un functionar care ii reproseaza o serie lunga de fapte. La fel in "Aventuri in Las Vegas", Dr Gonzo si R. Duke se afla in fata unui tribunal imaginar.
ACTORII
Bruce Willis nu era genul de actor pe care Terry Gilliam il alegea sa lucreze. Regizorul l-ar fi vrut pe acelasi Jef Bridges din "Regele pescar", pentru care are o mare admiratie. Dar presiunile studioului, care credeau ca folosirea unui star garanteaza succesul, l-au convins. Bruce Willis, care a cerut 18 milioane pentru "Die Hard 3", s-a multumit aici cu un singur milion. In plus s-a pus conditia ca Willis sa nu foloseasca stereotipurile sale, de erou carismatic, de neinvins, care zambeste si in cele mai rele situatii. Gilliam a facut chiar o lista cu zece stereotipuri pe care Willis sa le evite in interpretare. Totodata a vrut sa arate spectatorilor aspecte necunoscute in jocul actorului, pe care Terry le intrezarise in filmul "Die Hard". (Este o scena in care Bruce plange la telefon, care l-a impresionat foarte mult pe Gilliam).
Desi a vrut un star pe afis, echipa a avut grija sa pregateasca publicul pentru un altfel de Willis, avertizand ca nu e film in marca lui. Jocul lui aici este minimalist si va fi reluat apoi si in "Al saselea simt".
Putem crede ca si Brad Pitt a fost selectat datorita renumelui sau. Dar, la data realizarii filmului, cele doua pelicule care l-au facut celebru ("Seven" si "A river runs through it") nu iesisera inca pe piata. Regizorul a vrut un actor care sa aiba un debit verbal extrem de mare. Pitt nu avea aceasta calitate, asa ca a trebuit sa ia cursuri de dictie pentru a articula rapid si intr-o maniera audibila un numar important de cuvinte. Pitt a lucrat de asemenea cu un medic psihiatru si a vizitat un spital de boli psihice pentru a juca cat mai bine rolul de alienat. si-a ras o parte a capului, a exersat o privire hipnotica, intensa si multiple ticuri nervoase. A fost o veritabila munca de compozitie, recompensata cu o nominalizare la Oscar.
In ciuda unei filmografii putin prestigioase in comparatie cu cele doua staruri de mai sus, Madeleine Stowe ("Ultimul mohican", "Fiica generalului"), este eroul povestii. Ea "a purtat filmul pe brate", dupa cum a spus regizorul. Este si cel mai credibil personaj din film. "Madeleine a avut cea mai dificila parte. Ea a trebuit sa ghideze audienta prin nebunie", a spus Bruce Willis.
REALIZAREA
Intentia regizorului a fost aceea de a-l face pe spectator sa reflecteze asupra imaginilor, semanand neincrederea in veridicitatea lor. Sa se indoiasca de imaginea pe care o vede si sa creada ca totul este doar imaginatia lui James Cole. Este un realizator care adora sa intre in… psihicul eroilor.
Pentru aceasta s-au folosit multe planuri putin uzate in cinematografie, care aduc o cota de suprarealism ce se intalnesc mai ales la scenele in care exista indoiala intre realitate si nebunie.
Gilliam isi desavarseste stilul vizual inceput cu "Regele pescar". La fel ca in acela, multe cadre sunt filmate aplecat. Camera nu sta in loc si imaginea se misca permanent, ca in mintea unui psihopat. Pentru a reda senzatia de vis, nu sunt aratate prea multe detalii din viata oamenilor care traiesc in viitor, ci doar franturi. Imaginea ii apartine lui Roger Pratt, acelasi din "Brazil" si "Regele pescar".
Mai sunt si accentele din anii ‘80, cu gros-planuri pe chipul personajelor si cu traveling. Una dintre scenele cele mai marcante din punct de vedere vizual este probabil cea a interogatoriului lui Cole, cand se afla pe scaunul de condamnat. Filmul se termina cu un ralanti minutios, foarte emotionant, caruia i s-a adaugat putina muzica clasica ce creeaza o impresie de melancolie si de fatalitate cu adevarat bulversanta.
DECORURILE
Ca in filmele precedente ale lui Gilliam, arhitectura este monumentala. Carcerele prizonierilor din posteritate, orasul pustiu al viitorului, un aeroport cu o proiectare magnifica, un magazin de Craciun ale carui fatada si plafon sunt grandioase – toate fac din film un mare spectacol. si mai ales vila in stil futurist, cu gigantica masina de calatorit in timp. Ea nu a fost filmata intr-un studio (ar fi fost prea scump), ci intr-o uzina siderurgica din Philadelphia. A fost nevoie de multa imaginatie si un spirit foarte puternic in realizarea colajelor pentru a asambla toate elementele acestui decor intr-o maniera coerenta si realista.
Persoanele insarcinate cu realizarea decorurilor au avut multa bataie de cap din cauza nenumaratelor idei ale regizorului, pe care le vroia puse in practica chiar in lipsa mijloacelor financiare. Asa ca au fost nevoiti sa viziteze toate magazinele cu obiecte de mana a doua din Philadelphia si imprejurimi pentru a depista orice element care putea fi utilizat ca butaforie. Au reconstituit astfel o lume a viitorului asambland o multime de obiecte, lipsite de valoare, din sec. 20.
