13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialArestări după atentatele de la Istanbul

Arestări după atentatele de la Istanbul

Trei suspecţi reţinuţi în cadrul anchetei asupra unui atentat care a făcut marţi la Istanbul 11 morţi, un atac revendicat de rebeli kurzi, au fost trimişi la închisoare sâmbătă, a informat agenţia de presă Dogan, preluată de AFP citat de Agerpres. 

În total, 12 persoane au fost arestate după acest atac cu maşină-capcană împotriva unui autobuz al poliţiei în plin centrul oraşului Istanbul, omorând şase poliţişti şi cinci civili. 

Nouă suspecţi au fost eliberaţi, iar ceilalţi trei trimişi la închisoare. Ei sunt acuzaţi că fac parte "dintr-o organizaţie teroristă înarmată", de "atingere la unitatea şi integritatea statului" şi "crimă cu premeditare", a precizat Dogan. 

O grupare radicală apropiată rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Şoimii Libertăţii Kurdistanului (TAK), a revendicat vineri atentatul de la Istanbul, care a lovit centrul oraşului în ajunul deschiderii sezonului turistic. 

Un alt atac cu maşină-capcană a vizat a doua zi sediul poliţiei din Midyat, mic oraş din sud-estul Peninsulei Anatolia, situat lângă graniţa cu Siria, omorând şase persoane, printre care trei poliţişti. Acest atentat a fost revendicat de PKK. 

Premierul turc, Binali Yildirim, care urmează linia dură a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan împotriva rebelilor kurzi, i-a îndemnat sâmbătă pe membrii tineri ai PKK să părăsească organizaţia clasată ca teroristă de Ankara, Bruxelles şi Washington. 

"Să punem capăt confruntărilor, să ducem cât mai departe posibil pacea, fraternitatea şi solidaritatea", a declarat el în cursul unui discurs la Istanbul. 

Sud-estul Turciei trăieşte în ritmul luptelor zilnice dintre forţele turce de securitate şi rebeli, după reluarea în vara anului trecut a ostilităţilor care au făcut peste 40.000 de morţi cu începere din 1984. 

Vineri, doi soldaţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi în ciocnirile cu PKK la Hakkari (sud-est), potrivit statului-major.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă