17.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialArad. Restricţii de viteză pe opt segmente ale DN 7

Arad. Restricţii de viteză pe opt segmente ale DN 7

UPDATE. Autorităţile din Arad au impus restricţii de viteză pe opt segmente ale DN 7, din cauza gropilor apărute în asfalt în ultimele săptămâni, pe porţiunile afectate ale şoselei putându-se circula cu viteze cuprinse între 30 şi 50 de kilometri pe oră, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Arad din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, din cauza numeroaselor gropi apărute în ultimele săptămâni în asfalt, au fost impuse restricţii de viteză pe opt sectoare ale şoselei.

„A fost necesară restricţionarea vitezei pe mai multe segmente, fiecare de câţiva kilometri, pe care au apărut numeroase gropi. Pe acestea, se poate circula cu viteze cuprinse între 30 şi 50 de kilometri pe oră, în funcţie de starea carosabilului”, a declarat, miercuri, inginerul-şef Ioan Perţ din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Arad.

Potrivit sursei citate, sunt afectate sectoare de drum din apropiere de localităţile Vladimirescu, Lipova, Conop, Bârzava, Vărădia de Mureş, Săvârşin şi segmentul cuprins întra Vama Nădlac şi oraşul Pecica. De asemenea, restricţii de viteză au fost impuse şi pe centura rutieră de Nord-Vest a municipiului Arad, care face parte din DN 7.

Licitaţia pentru întreţinerea şi reparaţiile de pe DN7 în următorii doi ani a fost câştigată, recent, de o firmă spaniolă, însă contractul nu a fost semnat deocamdată.

„Sperăm că semnarea va avea loc în cel mult două săptămâni, de când ar trebui să înceapă şi lucrările de reparaţii”, a precizat Perţ.

Cei 158 de kilometri din judeţul Arad ai DN 7 au fost reabilitaţi complet între 2007 şi 2009, cu aproximativ 54 de milioane de euro. Garanţia pentru lucrări a fost de trei ani şi a expirat în urmă cu câteva luni.

_ _ _ _

Circulaţia pe DN 7, între localităţile arădene Conop şi Bârzava, este complet blocată, miercuri dimineaţă, după ce o viitură a adus lemne de pe versanţi pe şosea, autorităţile intervenind pentru curăţarea drumului, transmite corespondentul Mediafax.

Şeful Poliţiei Rutiere Arad, Dorin Goilean, a declarat că, în jurul orei 10.00, traficul a fost oprit complet pe DN 7, între localităţile Conop şi Bârzava, pentru ca drumarii să poată interveni pentru îndepărtarea de pe şosea a unor copaci căzuţi în timpul nopţii de pe versanţi.

„A căzut pe carosabil material lemnos, iar drumarii intervin pentru a curăţa zona. Sperăm ca în jurul orei 11.30, cel târziu, să putem da drumul la trafic cel puţin pe o bandă, în ambele sensuri de circulaţie”, a spus Goilean.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, din cauza ploilor, au avut loc scurgeri masive de ape pluviale de pe versanţi, care au antrenat şi material lemnos.

Cele mai citite

România a pierdut teren în Europa! Austria a urcat peste noi în clasamentul UEFA după seara neagră din preliminarii

Rezultatele înregistrate de echipele românești în prima manșă a turului al doilea preliminar din competițiile europene au afectat coeficientul UEFA al României.România a încheiat...

Sean „Diddy” Combs, implicat într-o altercație în închisoare. Artistul ar fi fost plasat în izolare

Sean „Diddy” Combs ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deținut în penitenciarul federal FCI Fort Dix, din statul american New Jersey,...

Lukic a dat semnalul revenirii pentru U Cluj! Atacantul a vorbit despre șansele din retur

Jovo Lukic a analizat remiza obținută de Universitatea Cluj, scor 2-2, cu Brann Bergen, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference...
Ultima oră
Pe aceeași temă