14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialArabia Saudită a înființat primul Consiliu al Femeilor. La inaugurare au fost...

Arabia Saudită a înființat primul Consiliu al Femeilor. La inaugurare au fost prezenți numai bărbați

Autoritățile saudite au înființat primul Consiliu al Femeilor din provincia al-Qaissim, cea ce reprezintă o importantă inițiativă pentru drepturile femeilor. Cu toate acesteea, la evenimentul de inaugurare nu a fost prezentă pe scenă nicio femeie, notează BBC.

O fotografie de la inaugurare, care a avut loc sâmbătă, a devenit virală pe internet, întrucât ilustrează 13 bărbați reuniți pe o scenă, deși este vorba despre constituirea unui Consiliu al Femeilor. Potrivit BBC, femeile s-ar fi aflat, de fapt, într-o altă încăpere, ele fiind în legătură cu restul participanților printr-o transmisiune video.

Conferința a fost coordonată de guvernatorul provinciei al-Qaissim, prințul Faisal bin Mishal bin Saud, care s-a declarat încântat că acesta este primul Consiliu al Femeilor din Arabia Saudită.

„În regiuneea Qassim, considerăm că femeile sunt surorile bărbaților și simțim că avem responsabilitatea să le oferim din ce în ce mai multe oportunități”, a spus el.

Consiliul este prezidat de soția prințului, prințesa Abir bint Salman, care nu apare, însă, în fotografii.

Imaginea a fost comparată cu o fotografie în care președintele american Donald Trump semnează un document privind avortul, în prezența mai multor bărbți.
 

Cele mai citite

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...

Atac armat în Londra. Sunt mai multe persoane rănite

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Hainault, în estul Londrei, după ce a atacat trecători cu o sabie...
Ultima oră
Pe aceeași temă