29.7 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSpecialAproape 1.000 de oameni la un miting "anticip" desfăşurat în Capitală

Aproape 1.000 de oameni la un miting „anticip” desfăşurat în Capitală

Aproape 1.000 de persoane, printre care şi călugări, au participat joi după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, la un miting „anticip” organizat pentru a avertiza privind riscurile la care se expun, în opinia lor, cei care acceptă cardul de sănătate şi, în general, acte biometrice, informeză Mediafax.

Protestul, organizat de Asociaţia Dreptate şi Adevăr, a avut pe trotuarul de vizavi de Palatul Parlamentului, unde participanţii au afişat pancarte şi au scandat contra informatizării datelor personale.

„Cip = Sclav”, „Nu vrem lagăr electronic” şi „În loc să daţi bani pe carduri, mai bine angajaţi medici şi asistente” sunt câteva dintre mesajele de la protestul autorizat începând cu ora 12.00.

Mesaje similare au ţinut să trasmită, la un moment dat, şi aproximativ 20 de simpatizanţi ai mişcării legionare, care au protestat în aceeaşi zonă, însă separat de masa enoriaşilor şi călugărilor.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, singurul incident a fost legat de o persoană venită la protest cu lanţuri asupra sa. La solicitarea organizatorilor, aceasta a fost dusă de jandarmi la Secţia 157 de Poliţie, pentru a fi legitimată.

Cele mai citite

Belgia explodează după decizia FIFA! Rudi Garcia: „Este o păcăleală de 1 aprilie”

Selecționerul Belgiei a criticat dur hotărârea prin care FIFA a anulat suspendarea lui Folarin Balogun înaintea duelului cu Statele Unite din optimile Campionatului Mondial.Decizia...

Belgia explodează după decizia FIFA! Rudi Garcia: „Este o păcăleală de 1 aprilie”

Selecționerul Belgiei a criticat dur hotărârea prin care FIFA a anulat suspendarea lui Folarin Balogun înaintea duelului cu Statele Unite din optimile Campionatului Mondial.Decizia...

Banii Europei, examenul zilnic al României

Există o minciună care circulă de ani de zile prin spațiul public, aceea că România "ține în spate" Uniunea Europeană sau, dimpotrivă, că Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă