19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAparatele electrice, detalii importante ale designului de interior

Aparatele electrice, detalii importante ale designului de interior

Decorul locuinţei este definit în mare măsură de pereţi iar aparatele electrice de pe suprafaţa acestora – întrerupătoarele şi prizele – joacă un rol important, de accent, în designul de interior.

Ponderea cea mai mare a suprafeţelor dintr-o încăpere este cea a pereţilor şi, de aceea, culorile, finisajele şi decoraţiile care îi însoţesc  sunt de importanţă capitală. Este şi unul dintre motivele pentru care asistăm la o evoluţie foarte dinamică, cu multe inovaţii în ceea ce priveşte  vopselele, faianţa şi tapetul care acoperă de la caz la caz pereţii diferitelor funcţiuni ale casei. Indiferent însă de soluţia aleasă de proprietari, nu trebuie omis faptul că pe suprafeţele pereţilor mai apar în mod obligatoriu şi aparatele electrice care asigură funcţionarea sistemului electric şi de comunicare: prizele şi întrerupătoarele.  Alegerea acestora este deosebit de importantă deoarece o opţiune greşită poate aduce prejudicii semnificative întregii ambianţe în care detaliile sunt cele care fac diferenţa.

Deşi de dimensiuni mici (în comparaţie cu suprafaţa mare a peretelui), aparatul electric trebuie să se integreze perfect în stilul ales şi joacă importantul rol al accentului, mai cu seamă că pentru maximizarea funcţionalităţii deseori este plasat pe linia vizuală a persoanelor adulte. Acesta este şi motivul pentru care companiile producătoare propun noi game de aparate electrice care, nu numai că prezintă numeroase inovaţii privind funcţionalitatea, dar şi elemente speciale ce înlesnesc integrarea în cele mai diverse decoruri.

Un exemplu de vârf este constituit de noua gamă Valena Allure lansată de Legrand, o inovație autentică în design și formă, cu finisaje de înaltă calitate, creative,  o invitație la ieșirea din tipare datorită în special materialelor, care variază de la finisaje mate, până la sticlă, lemn şi piele.

Valena Allure este concepută pentru  segmentele rezidențial și terțiar şi oferă o gamă completă de soluţii adaptabile oricărui spaţiu: atât cele de bază precum întrerupătoarele și prizele de diverse tipuri, precum și soluţii inovatoare pentru economie de energie şi control radio/wireless. Noul mecanism și varietatea funcţiunilor reprezintă beneficii suplimentare pentru utilizator, anticipând nevoile generate de stilul de viață modern.

Materiale naturale

Demn de remarcat este faptul că aparatele electrice propuse de Legrand ilustrează tendințele în designul de interior ale acestui an: produsele se integrează perfect în ambient prin finisaje premium, în culori și texturi diverse, din materiale naturale.

Astfel, cele 22 de finisaje disponibile pentru ramă și cele 7 finisaje disponibile pentru placa mecanismului oferă posibilitatea utilizatorilor să-și decoreze casa în stilul care îi reprezintă, de la minimalist la exuberant.

Tehnologii integrate

Noua gamă  surprinde nu doar prin design și finisaje, ci și prin tehnologiile integrate, oferindu-le consumatorilor produse inovatoare, în ton cu tendințele globale din domeniu. Astfel, mecanismul In’Matic este sigur, fiabil și performant, fiind platforma tehnologică utilizată atât pentru Valena Allure, cât și pentru Valena life, gamă lansată anul trecut.

Priza mixtă – care este formată din priză simplă și încărcător USB,  poate înlocui o priză tradițională fără a schimba cablarea și doza -, întrerupătoarele pentru economie de energie și modulul Bluetooth – ce poate fi conectat la sistemul audio pentru redarea muzicii direct de pe smartphone/tabletă -, vor ușura viața familiilor care aleg aceste soluţii.

Noua gamă include, de asemenea, prize duble USB și numeroase soluții multimedia, soluții pentru spațiile de birouri, soluții de administrare a încălzirii și control radio, prin care consumatorii pot controla wireless iluminatul și storurile atât din casă, cât și de la distanță, cu ajutorul aplicației MyHome Play pentru dispozitivele cu iOS și Android.

 

 

 

 

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă