Nepotul lui Vasile Voiculescu, Andrei Voiculescu, este acelasi cu DJ-ul care, de la microfonul Europei Libere, transmitea saptamanal topurile straine. Reintors dupa 2000 in tara, el incearca sa recupereze mostenirea bunicului, icoane vechi si o biblioteca de 14.000 de volume, inca "arestate", si se lupta cu mentalitatile care bruiaza functionarea legii dreptului de autor.
Pentru multi din cei care azi au intre 30 si 40 de ani, Andrei Voiculescu reprezinta o figura mitica – pana in 1995 prezenta topurile de muzica pop la Europa Libera, o hrana vitala pentru cei crescuti in timpul lui Ceausescu, cand muzica occidentala era adusa de cele mai multe ori pe cai oculte.
"De la familia bunicului meu
nu a fost retrocedat nici macar
un capat de ata"
Retras intr-o casa dintr-un cartier linistit al Bucurestiului, el gestioneaza acum memoria lui Vasile Voiculescu, fiind mostenitorul drepturilor de autor ale marelui scriitor. Casa este un amestec frapant de vechi si nou, CD-uri, vinyluri si o mobila confortabila stand la un loc cu icoane si tablouri vechi. "Nu sunt mostenite, sunt cumparate de mine. De la familia bunicului meu nu a fost retrocedat nici macar un capat de ata – lucrurile personale, tablouri, biblioteca de 14.000 de volume, nimic".
"Cand eu aveam vreo 6 ani, ne-au scos mobila din casa si a trebuit sa ne mutam in casa bunicii din partea mamei, intr-o garsoniera. Pentru ca nu mai incapeam, parintii m-au trimis pentru doi ani la bunicul Vasile Voiculescu. Asa am invatat limba franceza, stand cu el in aceeasi camera. Traia ca un calugar, nu facea focul oricat de frig ar fi fost. De altfel, soba era infundata cu carti. Dormeam pe doua fotolii puse cap in cap si, cand se facea prea frig, ma bagam langa el in pat". La 14 ani, isi descopera pasiunea pentru muzica: "Mi-am vandut bicicleta si «am transformat-o» in discuri. Taica-miu, care din avocat devenise dupa ’48 vanzator la consignatie, ma incuraja in pasiunea asta facandu-mi rost de muzica". In 1966, mama lui Andrei emigreaza in Elvetia, trimitandu-i echipament muzical occidental. Cu el, Andrei Voiculescu incepe sa-si construiasca o cariera subversiva de DJ. "Aveam o rubrica lunara in «Steaua», emisiune la Radio Bucuresti si Radio Vacanta, am participat la constituirea Club A." Cum in nomenclatorul de meserii nu figura profesia de DJ – "Eram in aceeasi categorie de parazit social cu proxenetii si prostituatele" –, incepe sa protesteze impotriva acestui statut incert al profesiei sale; finalmente decide sa emigreze… "Tot timpul aveam frecusuri cu autoritatile: cand puneam muzica in discotecile din Mamaia, deseori ma trezeam cu baietii veseli pe cap, care vroiau sa ne tunda". Se va tunde insa singur in ’73, imediat dupa ce emigreaza in Germania: "Acolo am vazut ca o multime de tineri au parul lung, asa ca m-am tuns fara sa mi-o ceara nimeni… Nu ma mai reliefam ca individualitate, de-asta". Devine realizator de emisiuni muzicale la Europa Libera, luand locul regretatului Cornel Chiriac si avansand pana la pozitia de senior editor. Se pensioneaza in 1996, iar in 2000 se muta in Bucuresti, unde gestioneaza drepturile de autor ale lui Vasile Voiculescu.
Plangere penala sustinuta si
de Mitzura Arghezi, Ilderim Rebreanu, Alexandru Preda,
Sorin Alexandrescu
"Inainte de 1996 era haos complet, copyright-ul era o gluma. Se pirata tot. Din fericire, Romania a fost obligata sa adopte o lege a drepturilor de autor in acord cu cea occidentala; nu s-a adoptat insa la presiunea artistilor, ci a marilor companii de software, ale caror programe erau piratate in intregime. Din fericire, si operele artistice au beneficiat de aceasta lege." Incet, incet, marile fraude au disparut, nu s-au mai piratat romane sau carti apartinand unui singur autor, pe rol ramanand doar ilegalitatile mai subtile. "Exista insa o exceptie, o editura obscura din Cluj, Odysseea, care pirateaza cu un tupeu incredibil; e specializata pe afaceri cu carti didactice, parazitand toti autorii prinsi in manualele scolare. Pe langa marile romane interbelice si postbelice canonizate de programa scolara (Camil Petrescu, Sadoveanu, Preda etc.), au mai scos 10 antologii in care sunt prinsi toti scriitori importanti. Au mers pana acolo incat au publicat si o antologie de eseuri in care figureaza autori in viata, Plesu, Liiceanu, Manolescu, Simion, Patapievici." Plangerea penala pe care a inaintat-o justitiei e semnata de Mitzura Arghezi, Ilderim Rebreanu, Alexandru Preda, Sorin Alexandrescu (nepotul lui Mircea Eliade). Interlocutorul nostru crede ca, inainte de a fi o problema juridica, constiinta dreptului de autor este o problema de mentalitate. "La cartile de autor, situatia s-a reglementat, problema sunt antologiile si cartile didactice, unde nu a aparut ideea de copyright. In 2003, am descoperit in antologia «Compania Amorului», scoasa de Editura Compania, poemul «Fata din dafin» a bunicului meu. Cand l-am atentionat pe Petre Romosanu, directorul editurii, ca face o ilegalitate, mi-a raspuns cu cinism: «Da-ma, mosule, in judecata, daca ai chef!» si a mai scos doua antologii in care apareau texte de Vasile Voiculescu." Marea problema o constituie insa cartile didactice: "Exista intai editurile obscure, ca Badea Consoulting, care scoate carti de comentarii literare pentru liceu. Astfel de carti sunt o adevarata industrie, se stie asta. Am descoperit cinci poeme de-ale bunicului meu citate in cartile lor. Cand le-am atras atentia, mi-au raspuns ca, daca editurile mari fac asta, de ce nu ar face-o si ei?" Ceea ce nu e lipsit de adevar, precizeaza Andrei Voiculescu, exemplificand cu Editura Didactica si Pedagogica, aceasta publicand doua antologii de texte literare pentru scoala generala, in care sunt prinse si doua nuvele de-ale scriitorului – "Ciobanila" si "Capul de Zimbru". "Conceptul de legalitate naste inca o multime de confuzii in Romania. Sa ceri respectarea legii pe drepturile de autor e interpretat in termeni de atentat la cultura nationala. Am fost numit «Harpagon de la München», «arendas al drepturilor de autor», «onerosul nepot al lui Vasile Voiculescu», care a venit sa obstructioneze cultura Romaniei."
Edituri care o dau pe "poezie comunista"
O alta problema sunt manualele. "Fireste, de cand cu manualele alternative, orice editura incearca sa scoata un manual cat mai ieftin, iar primul care cade este dreptul de autor. Nici una din editurile de profil nu m-a contactat sa-mi ceara acordul pentru publicarea vreunui text. Humanitas Educational m-a fraudat cu o nuvela (la manualul de clasa a X-a) si un sonet (la cel de a XII-a). Editura Teora mi-a "furat" 5 poezii, iar EDP, pe langa textele publicate in antologiile deja citate, m-a mai indatorat cu doua nuvele si o poezie." In raspuns, editurile fie se fac ca ploua, fie o dau pe "poezie comunista", cum se exprima interlocutorul nostru, care ne da un exemplu printr-un raspuns primit la o notificare adresata Editurii Teora: "Am facut o lucrare benefica elevilor, dar si o prezentare a marilor poeti. Asa fiind, credem ca ne-ati tratat in mod gresit ca pe niste infractori. (…) In manual, se afla o scurta biografie, cu o fotografie a autorului, toate de natura a aduce in cultura tinerilor opera marilor poeti. Acest lucru ne face sa consideram ca ati dat curs unei impresii de moment fara a analiza aportul adus de noi memoriei unui mare poet". Andrei Voiculescu conchide: "Urasc chestia asta, 100% comunista, sa te ascunzi in spatele unor scopuri nobile si al unor cuvinte frumoase, cand lucrurile sunt clare, ai calcat pe bec si ai trecut peste lege: reproducerea se poate face doar cu acordul titularului dreptului de autor, iar pe acesta nu l-au avut la vreo lucrare".
