Marele regizor Andrei Serban deplânge dispariţia actriţei Ruxandra Sireteanu, fosta sa colegă de facuoltate, pe care a preţuit-o nespus de mult şi a simţit nevoia să împărtăşească publicului acest lucru printr-o scrisoare deschisă pe care a trimis-o României libere:
“Am aflat de moartea Ruxandrei Sireteanu la New York, în plin viscol. După ce am trecut de primul şoc al acestei veşti neasteptate şi tragice, mi-am amintit de Tita ( asa îi spuneam noi, cei apropiaţi) şi de tot ce a însemnat tinereţea noastră comună, cum am devenit prieteni fiind amândoi colegi la clasa de actorie a lui Ion Finteşteanu şi a Sandei Manu, ai căror studenti am fost timp de trei ani. Tita era printre primii în clasă, considerată extrem de talentată, eu printre ultimii, împreună cu George Banu. De la tatăl ei, remarcabilul actor Nicolae Sireteanu, Tita a preluat nu doar pasiunea, ci şi un secretul meseriei, care a ajutat-o de foarte tânără să îşi asigure o solidă bază profesională.
Spectacolul meu de debut ca regizor a avut loc în sala mică a Teatrului Nottara, unde la invitaţia lui Horia Lovinescu, am pus în scenă piesa dramaturgului argentinian Osvaldo Dragun, “Omul care s-a transformat în câine”. Tita juca împreună cu trei colegi din generaţia noastra: Ion Bog, Alexandru Bocăneţ şi Florin Măcelaru. Toţi aveau energia necesară să atragă publicul şi să comunice de pe scenă ceea ce era cu adevărat important în România acelui moment. Primul meu succes ca regizor s-a datorat în primul rând lor. Fără aceşti minunaţi actori nu aş fi fost ce sunt azi. Si e un semn de intrebare pentru generaţia nouă că aceşti actori, ca mulţi alţii din aceeasi epocă, remarcabili purtători ai energiei vieţii, sunt morţi acum.
De Tita eram legat afectiv în multe feluri. Nu era greu sa te îndrăgosteşti de ea. Avea toate calităţile: generozitate, atenţie pentru ceilalţi, lipsă de invidie, fidelitate (în relaţie cu teatrul, cu colegii, cu familia-a locuit în acelaşi bloc unde s-a născut şi a rămas toată viaţa). Mi-aş fi dorit, m-am gândit chiar des, să revin la teatrul unde am debutat şi să lucrez cu ea din nou, mulţi ani după ce viaţa ne-a condus în direcţii atât de diferite. Aş fi dorit să-i ofer un rol pe măsura posiblităţilor ei, să-i ofer rolul pe care nu l-a jucat niciodată. E prea târziu să i-l propun, dar ştiu că l-ar fi jucat ca nimeni alta. Deşi eu am colindat în multe teatre prin lume, Tita a rămas şi a trăit într-unul singur– Teatrul Nottara, pe care l- a servit cu demnitate, cu talent si imensă dragoste. E pilda vie a actorului care si-a îndeplinit misiunea, aceea de a servi arta şi nu pe sine."
