15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialInspecția Sanitară a închis temporar secția a II-a a Spitalului de Pneumoftiziologie...

Inspecția Sanitară a închis temporar secția a II-a a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, după ce un pacient a reclamat că prin saloane circulă șoareci

UPDATE 12.20: Ministerul Sănătății a precizat, miercuri după-amiază, că secția II a Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud va fi închisă, ca urmare a unui control efectuat de inspectorii Sanitari din cadrul DSP Alba.

Astfel, pacienții vor fi mutați pe alt palier disponibil, în vederea efectuării deratizării și dezinsecției.

Totodată, unitatea sanitară a fost amendată cu suma de 5.000 de lei. Altă măsură dispusă este montarea de uși cu plase metalice la ușile de la terase. Motivul este dat de faptul că spitalul are o curte de 2.700 de metri pătrați și este posibil ca un șoarece să intre pe ușa de la terasă care dă direct în salon.

——-

Un pacient internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud a surprins, într-o filmare, cum șoarecii și gândacii mișună prin saloane, potrivit jurnaliștilor de la Digi24.

Pacientul a declarat, pentru Digi 24, că a văzut cum un șoarece a ieșit din noptiera în care ținea mâncarea. Potrivit acestuia, în aceeași zi, colegul său de salon a omorât patru șoareci. 

Conducerea spitalului este la curent cu situația. Astfel, Virgina Gomboş, directoare medicală, a declarat că situația apare, uneori, toamna, pentru cu pacienții țin geamurile deschise.

„Este o situaţie pe care o mai întâlnim uneori, toamna, pentru că saloanele în care sunt cazaţi pacienţii au ieşire pe terase iar ei ţin toată ziua geamurile deschise. Iar de pe pe terasă mai intră în salon şoareci, dar noi avem un plan de dezinfecţie şi deratizare pe care îl respectăm”, precizează reprezentantul instituției.

Existența șoarecilor în spitale este cu atât mai problematică din cauză că ei pot transmite boli. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Irina Filipescu, o boală care poate fi transmisă prin intermediul rozătoarelor este leptospiroza.

„Este o boală care, în principiu, necesită contact apropiat cu animalele respective, cu dejecţiile”, a spus Irina Filipescu. 

În acest caz, Diercţia de Sănătate Publică Alba a demarat o anchetă, pentru a constata dacă au fost respectate planurile de deratizare, dacă au fost efectuate autocontroale şi pentru a constata cele semnalate.

 

Cele mai citite

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă