14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAmendă de aproape 500 de milioane de dolari pentru GlaxoSmithKline într-un caz...

Amendă de aproape 500 de milioane de dolari pentru GlaxoSmithKline într-un caz de mită

Grupul farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) a fost obligat să plătească 491,5 milioane de dolari drept amendă pentru că subsidiara GSK din China a mituit mai mulți medici și asociații medicale, cu scopul creşterii vânzărilor, scrie Mediafax.

Aceasta este cea mai mare amendă acordată vreodată unei companii în China, potrivit presei chineze.

GSK a explicat, într-o declaraţie de presă, că a colaborat cu autorităţile din China şi că a luat măsurile necesare pentru a îndrepta situaţia de la filiala locală.

"Activităţile ilegale ale subsidiarei GSK din China reprezintă, în mod clar, o încălcare a procedurilor după care se conduce grupul şi sunt total contrare valorilor şi standardelor pe care le aşteptăm de la angajaţii GSK", se arată în declaraţia companiei farmaceutice.

De asemenea, Mark Reilly, fostul şef al GSK China, precum şi alţi membri din conducerea subsidiarei au fost condamnaţi la închisoare între doi şi patru ani, potrivit Mediafax care citează agenţia de presă de stat din China, Xinhua.

În iunie anul trecut, autorităţile chineze au început să cerceteze informaţii potrivit cărora GSK a dat bani agenţiilor locale de turism pentru a mitui medici în schimbul prescrierii medicamentelor companiei. Mai mulţi directori ai diviziei chineze a GSK au fost reţinuţi anul trecut, sub suspiciunea unor delicte economice în valoare de 3 miliarde de yuani (480 milioane dolari).

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...
Ultima oră
Pe aceeași temă