20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Bulgariei în România, primit de ministrul Lazăr Comănescu, la finalul mandatului...

Ambasadorul Bulgariei în România, primit de ministrul Lazăr Comănescu, la finalul mandatului său la București

Ambasadorul Bulgariei în România, Aleksandar Filipov, își încheie mandatul la București. În acest context, diplomatul a participat, vineri, la o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, în cadrul căreia oficialii au discutat despre evoluţiile înregistrate pe plan bilateral.

„Cei doi interlocutori au exprimat satisfacţia faţă de evoluţiile pozitive înregistrate pe plan bilateral, atât din perspectiva politico-diplomatică, cât şi economică, în timpul mandatului lui Aleksandar Filipov în România. În context, au fost evocate cele trei şedinţe comune de guvern şi numeroasele vizite la nivel de preşedinte, premier şi ministru de externe, precum şi creşterea semnificativă a nivelului schimburilor comerciale, care a atins 4 miliarde de euro", a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă remis redacției.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au discutat şi despre principalele teme de interes de pe agenda politică bilaterală, în perspectiva celei de a patra şedinţe comune de Guvern care urmează să fie organizată în Bulgaria, în a doua jumătate a acestui an. 

„A fost evidenţiată necesitatea unei mai bune valorificări a potenţialului de cooperare sectorială între România şi Bulgaria, prin implementarea şi diversificarea proiectelor în domenii variate, ce includ sectorul energetic, transporturile, infrastructura, dezvoltarea regională", mai precizează MAE.

Totodată, cei doi oficiali au reconfirmat decizia de a continua colaborarea la nivelul Uniunii Europene şi NATO în dosarele de interes comun. 
 

Cele mai citite

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă