13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialAmânare. Gâdea, judecat de CNA într-o săptămână

Amânare. Gâdea, judecat de CNA într-o săptămână

Emisiunea de la Antena 3 în care a fost invitat Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat pe președintele Băsescu, va fi analizată cu o întâr­ziere de o săptămână de către Consiliul Național al Audiovizualului.

În respectiva emisiune, realizatorul Mihai Gâdea l-a întrebat pe Zglobiu dacă a avut gânduri suici­dare, iar a doua zi tânărul și-a provocat serioase răni. “Domnule Zglobiu, din momentul în care aţi fost ameninţat de organele statului, de cei din serviciile secrete, de cei de la Protecţie şi pază, cum ne-aţi spus dumneavoastră, sau de deţinuţii din închisoare, că veţi fi aruncat în închisoare la Poarta Albă şi acolo veţi fi violat, v-au trecut prin minte gânduri de sinucidere sau ceva de felul acesta? – a întrebat Gâdea.

În acest context, Narcisa Iorga, membru CNA, a cerut discutarea de urgență a acestui caz în ședința de azi a Consiliului. “Sesizarea făcută de Narcisa Iorga față de emisiunea Sinteza Zilei va fi discutată peste o săptămână, deoarece CNA are deja mai multe reclamații împotriva aceluiași program, pe care le va analiza astăzi. Avem 58 de reclamații pe emisiunea în care, la «Sinteza zilei», a fost prezent lotul olimpic de gimnastică. În plus, trebuie un raport de monitorizare al direcției de specialitate, nu putem eluda aceste proceduri”, a precizat Laura Georgescu, președintele CNA. Emisiunea în care Adrian Zglobiu este întrebat de Mihai Gâdea dacă are gânduri de sinucidere va fi discutată, prin urmare, în ședința CNA din 3 iunie. În cursul acestei săptămâni, Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat cu 20.000 de lei Antena 3, pentru jigniri aduse preşedintelui Traian Băsescu, care a fost numit “boschetar politic”, pentru limbajul folosit de realizatorul Mircea Badea, dar şi pentru o informaţie neadevărată în legătură cu Regele Mihai.    

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă