28.8 C
București
luni, 22 iunie 2026
AcasăSpecialAlina Dumitru va fi premiată de Consiliul Local Ploieşti

Alina Dumitru va fi premiată de Consiliul Local Ploieşti

Consiliul Local Ploieşti a aprobat, luni, acordarea unui premiu în valoare de 28.400 lei de la bugetul local sportivei Alina Dumitru, multiplă campioană la judo, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi la Clubul Sportiv Steaua, transmite Mediafax.

Consilierii locali ploieşteni au aprobat, luni, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Ploieşti, premierea Alinei Dumitru cu suma de 28.400 de lei brut, pentru rezultate excepţionale la Campionate Europene, Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice. Banii sunt alocaţi din fondul de rezervă al bugetului local pe anul 2013 şi vor fi viraţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, unde Alina Dumitru este legitimată, după care vor ajunge în conturile sportivei.

Iniţiativa premierii Alinei Dumitru aparţine primarului municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu. „Sportivă de mare talent, Alina Alexandra Dumitru a reuşit prin muncă, sârguinţă, seriozitate, dăruire şi sacrificiu, de care a dat dovadă, să obţină rezultate excepţionale la toate competiţiile sportive la care a participat: Cupe Mondiale, Grand Prix-uri, Grand Slam-uri, Cupe Europene, Campionate Europene, Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice, atingând culmea carierei sportive prin obţinerea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing în anul 2008. A reprezentat cu cinste şi onoare culorile ţării şi ale cluburilor sportive la care a activat, ducând numele ţării şi oraşului nostru pe toate meridianele globului şi ne-a făcut mândri că suntem români. (…) În scopul susţinerii practicării sportului şi prin tot ce a făcut pentru sportul românesc şi modul cum a reprezentat ţara şi comunitatea locală la competiţiile la care a participat, constituie argumente solide pentru premierea Alinei Dumitru”, a arătat Bădescu în expunerea de motive anexată propunerii privind premierea Alinei Dumitru.

Cele mai citite

ANM anunță caniculă și furtuni în mai multe zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că România va traversa un episod de vreme deosebit de caldă în perioada 22 iunie, ora 10:30 –...

PNL se delimitează de Guvernul Veștea: „Persoanele care figurează pe lista de miniştri se situează în afara partidului”

Partidul Național Liberal a anunțat că nu face parte din viitorul Guvern propus de premierul desemnat Adrian Veștea și că nu își asumă răspunderea...

Turcia pregătește schimbarea după dezastrul de la Mondial! Un nume uriaș este gata să revină pe bancă

Eliminarea prematură de la Cupa Mondială 2026 ar putea provoca plecarea lui Vincenzo Montella de la conducerea naționalei Turciei.Naționala Turciei, echipa care a trecut...
Ultima oră
Pe aceeași temă