24.9 C
București
marți, 5 iulie 2022
AcasăSpecialAlimentele, mai ieftine decât acum un an, mai scumpe decât luna trecută

Alimentele, mai ieftine decât acum un an, mai scumpe decât luna trecută

Preţurile de consum au scăzut în ianuarie cu 2,1%, faţă de aceeași lună a anului trecut, şi cu 0,8%, comparativ cu decembrie 2015. Alimentele sunt mai ieftine cu 6,3% decât în ianuarie 2015, dar mai scumpe cu 0,5% faţă de decembrie anul trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Care sunt motivaţiile acestor evoluţii? Aurel Tănase, președintele Orga-nizaţiei Interprofesionale Naţionale Prod Com Legume-Fructe (OIPA Legume – Fructe), a declarat, pentru „România liberă“, că deoarece “fermierii nu şi-au primit subvenţia la cultură i-a perturbat”. Acesta a explicat modul cum lucrează agricultorii: trebuie să fie capabili să-şi facă un program, să-şi aloce suprafeţele, să deschidă nişte partizi de culturi, inclusiv la legume, pentru care trebuie să-şi comande răsaduri, să-şi cumpere seminţe valoroase. “Pe de altă parte, faptul că sunt nişte restricţii privind intrarea produselor din terţe pieţe (n.n.: extra-UE) şi chiar din UE dă posibilitatea producătorului român să se reprezinte mai bine”, a precizat preşedintele OIPA Legume–Fructe, respectiv va avea desfacere şi speranţa că ceea ce produce va vinde, inclusiv în-

tr-un context, cum s-a exprimat Aurel Tănase, “de preţ adevărat”, nefiind concurat neloial “printr-un import cu preţ simbolic”.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii Achim Irimescu a declarat pentru Agerpres că România va susține, alături de Polonia, instituirea unor mecanisme de ajutor în sectorul laptelui și în cel al cărnii de porc, precum și măsuri pentru promovarea și încurajarea exporturilor. Demnitarul a participat ieri la Consiliul UE pe Agricultură și Pescuit de la Bruxelles.

Dar sunt și alți factori ce concurează la preţurile produselor alimentare. Raportul de inflaţie al Băncii Naţionale a României, din luna ianuarie a acestui an, arată că există o “tendință regională de depreciere, în contextul incertitudinilor legate de creșterea economică globală și al divergenței politicilor monetare ale principalelor bănci centrale”, care se reflectă în creșteri lunare ale prețurilor alimentelor de bază și ale legumelor.

“Prețurile bunurilor alimentare au accelerat în trimestrul al IV-lea al anului trecut, pe fondul anului agricol nefavorabil”, de exemplu la ulei sau la zahăr, arată BNR. Banca Centrală a calculat că “rata anuală continuă să reflecte efectul extinderii, în luna iunie a anului 2015, a sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA la toate alimen-
tele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică”, aceasta fiind o explicaţie posibilă a scăderii anualizate a preţurilor. În schimb, arată BNR, “producția agricolă deficitară a antrenat majorări ale prețurilor legumelor în trimestrul al IV-lea al anului 2015, în timp ce în cazul fructelor oferta autohtonă nu a generat presiuni inflaționiste”.

Este de notat de asemenea că, la comerţul cu amănuntul, s-a constatat un ritm mai alert al creşterii la toate componentele. Însă cel mai alert ritm de creştere a fost la produsele alimentare, băuturi şi tutun, în trimestrul al IV-lea al anului trecut ajungându-se la maximul ultimilor trei ani. Aşadar, cererea a crescut, iar spre finalul iernii, în general, oferta scade, pentru că producţia din anul trecut se micşorează, ca volum, ca de obicei, ceea ce pune presiune pe preţuri, ce au astfel o tendinţă logică de creştere.

În agregarea acestei situaţii, inflaţia nu joacă un rol. Cum explică Banca Naţională, “an-ticipațiile privind inflația s-au menținut la valori scăzute, pe fondul încorporării efectului reducerii cotei TVA”, şi în cazul aşteptărilor operatorilor eco-
nomici, dar şi în ceea ce îi priveşte pe analiştii bancari. Pe intervalul de prognoză, rata anuală a inflației e marcată de reducerile succesive ale cotei TVA.

Analiza BNR prevede o posibilă creştere a preţurilor alimentelor până în luna iunie a acestui an: “Traiectoria prețurilor volatile ale alimentelor este marcată în principal de epuizarea, în luna iunie 2016, a efectului de runda întâi (adică a efectului direct) al extinderii cotei reduse a TVA la alimente, stabilizându-se ulterior în jurul valorii de 5%”.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă