18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialAlertă de securitate în Arabia Saudită, înaintea vizitei preşedintelui Obama

Alertă de securitate în Arabia Saudită, înaintea vizitei preşedintelui Obama

Cetăţenii americani ar trebui să “ia în considerare riscurile” de a călători în Arabia Saudită, a avertizat luni Departamentul de Stat, cu o săptămână înainte de o vizită pe care urmează să o efectueze preşedintele Barack Obama în această ţară, informează agenţia DPA, potrivit Agerpres

“Continuă să fie raportate cazuri de ameninţări împotriva cetăţenilor americani şi a altor occidentali, precum şi contra locaţiilor frecventate de ei”, a scris Departamentul de Stat într-un avertisment de călătorie. Departamentul de Stat a menţionat că au avut loc recent “multiple atacuri” asupra moscheilor comise de Statul Islamic şi că au existat preocupări de securitate legate de conflictele din ţările vecine Yemen şi Irak. 

Posibile ţinte ale atacurilor teroriste includ hoteluri, restaurante, centre comerciale şi şcoli internaţionale, potrivit avertismentului de călătorie, care a fost actualizat după unul emis în septembrie. Obama va participa la summitul celor şase naţiuni din cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului pe 21 aprilie în Arabia Saudită, aminteşte DPA. 

Regatul este văzut ca unul dintre cei mai strategici aliaţi ai Washingtonului în Orientul Mijlociu, dar relaţiile bilaterale au fost tensionate de acordul nuclear încheiat cu Iranul, rivalul Arabiei Saudite, anul trecut.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă