25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri SUA. Ce spune Donald Trump despre o posibilă relație cu...

Alegeri SUA. Ce spune Donald Trump despre o posibilă relație cu David Cameron

Donald Trump este supărat pe premierul britanic david Cameron și spune că este puţin probabil să aibă o relaţie bună acesta. Cameron a calificat propunerea sa de a interzice temporar intrarea musulmanilor în Statele Unite drept ”una care dezbină, prostească şi greşită”, informesază Agerpres.

‘Se pare că nu vom avea o relaţie foarte bună. Cine ştie? Sper să am o relaţie bună cu el, însă se pare că nu face nimic pentru a rezolva problema’, a declarat miliardarul american într-un interviu difuzat luni la ITV.

Donald Trump a făcut referire la declaraţiile lui David Cameron cu privire la propunerea sa de a interzice temporar intrarea musulmanilor pe teritoriul american, un mijloc, în opinia sa, de a lupta împotriva terorismului islamist după atentatele de la Paris şi un schimb de focuri sângeros în California. 

Cameron a calificat această propunere ca fiind “una care dezbină, prostească şi greşită’ şi a refuzat recent să revină asupra declaraţiilor sale sau să-şi ceară scuze. 

‘Eu nu sunt prost, OK, pot să vă spun chiar acum, este exact invers’, a afirmat Trump. ‘Sunt un unificator, spre deosebire de preşedintele nostru (Barack Obama)’, a mai spus el. 

Trump i-a răspuns de asemenea noului primar al Londrei, Sadiq Khan, care a calificat drept ‘ignorantă’ viziunea sa a islamului. 

‘Când a câştigat, i-am transmis felicitări. Este un musulman, eu consider că este ignorant din partea lui să spună asta’, a replicat Donald Trump. 

‘Cred că este vorba despre declaraţii foarte nepoliticoase, şi, sincer, îmi voi aminti aceste cuvinte. Sunt afirmaţii foarte neplăcute”, a adăugat el, dând asigurări că nu este în “război’ cu Khan, primul primar musulman al unei mari capitale occidentale

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă