22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialALEGERI LOCALE 2016. Ghidul alegătorului. Unde este secția ta de votare. Ce...

ALEGERI LOCALE 2016. Ghidul alegătorului. Unde este secția ta de votare. Ce riscă cei care încalcă legea

Cetăţenii care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, pot să-şi exercite dreptul de vot, pe baza unui act de identitate valabil. Este nevoie de un act de identitate valabil pentru exprimarea votului (carte de identitate, carte electronică de identitate, carte provizorie de identitate, buletin de identitate, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu, carnet de serviciu militar).

Alegătorii vor vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea şi unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară. Poţi afla secţia de votare la care eşti arondat la adresa https://www.registrulelectoral.ro/sectiunea_publica.html.

Alegătorii se pot prezenta la urne începând cu ora 7,00 şi pot să voteze până la ora 21,00. Dacă, însă, în secţie sunt mai multe persoane care vor să voteze, acestea vor fi lăsate să-şi exprime opţiunea şi după această oră.
Fiecare alegător prezintă actul de identitate operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
Potrivit unei hotărâri a BEC, în situaţia în care, după introducerea codului numeric personal al unui alegător în aplicaţia Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la vot şi-a mai exercitat dreptul la acelaşi scrutin, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va aduce la cunoştinţă alegătorului că sistemul a semnalat că şi-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri şi că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracţiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. b din Codul penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-şi exercita dreptul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei respective va apela serviciul 112 şi va solicita să i se facă legătura cu secţia de votare cu numărul şi din judeţul arătate în mesaj. El va solicita preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu care i s-a făcut legătura să îi confirme dacă alegătorul a semnat în lista electorală permanentă, complementară sau suplimentară, după caz, se arată în hotărârea BEC.

În situaţia în care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare apelate infirmă existenţa unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză se va permite exercitarea dreptului de vot, dacă confirmă existenţa unei semnături în lista electorală i se va permite să voteze după ce va completa şi semna împreună cu preşedintele biroului electoral al secţiei şi operatorul de calculator din secţie un proces verbal.

În țară, alegătorii ar urma să primească trei buletine de vot: pentru primar, consiliul local și consliul județean. În București, alegătorii vor primi buletine de vot pentru primarul general, consiliul general, primarul de sector, consiliul local de sector. 

În cazul persoanelor care nu se pot deplasa, din cauze medicale sau că s-a dispus împotriva lor măsura preventivă a arestului la domiciliu, ele pot beneficia de urna mobilă, dar doar în cazul unei cereri scrise și a unor acte doveditoare, depuse până astăzi, la ora 20.
 

Citește aici cine sunt candidații care vor să îți conducă orașul

 

 

 

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă