16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialAlege eficienţa la încălzire!

Alege eficienţa la încălzire!

În prezent există numeroase opţiuni, precum şi programul guvernamental care susţine sursele neconvenţionale de energie. Nu este însă acelaşi lucru dacă ai o locuinţă la oraş sau în mediul rural, o casă sau un apartament. Oricum, ai nevoie de un sfat avizat, şi nu părtintor. Pentru asta l-am solicitat pe dr. ing. Ioan Mateescu.

Pentru o casă în mediul urban unde sunt gaze naturale la poartă, se vor folosi centrale termice cu gaz metan, funcţionând în condensaţie, chiar dacă avem subvenţia de la stat pentru implementarea pompelor termice sau a energiei solare.

În prezent, pentru montarea de pompe termice, statul va subvenţiona cu suma de 8.000 lei (1.900 euro) acţiunea de procurare şi montare; pentru o casă de circa 200 mp bine izolată, tot sistemul de încălzire (pompa termică, încălzire în pardoseală, sistem de captare a energiei din pământ, automatizare, stocare etc.) se ridică la peste 15.000 euro, iar pentru un sistem clasic cu radiatoare şi centrală termică, funcţionând cu gaz metan, costurile se ridică la circa 7.200 euro. Dacă scădem subvenţia, rezultă că avem costuri de 15.000-1.900=13.100 euro, adică mai mari de aproximativ 1,8 ori, iar cheltuielile de exploatare mai mari de peste 0,167/0,11=1,52 ori.

Termoizolarea blocurilor vechi

Pentru un apartament de bloc vechi, dacă are termoficare de la CET-uri, în mod normal, ar trebui să fie mai ieftină încălzirea cu peste 25% decât dacă s-ar folosi centrale individuale sau de bloc, fără subvenţie de la stat, deoarece căldura produsă de CET-uri la temperaturi joase este o energie care are avantaje nete în favoarea consumatorului de energie termică faţă de producerea energiei electrice. Termoizolarea blocurilor este în continuare măsura cea mai bună de a reduce costurile de exploatare. Se pot folosi raţional şi sistemele existente de condiţionare a aerului care au funcţionare reversibilă, iarna dau căldură în apartamente, iar vara frig, menţinându-se sistemul de încălzire centralizat pentru perioadele când temperaturile exterioare scad sub 4 grade C.  

 

În mediul rural, situaţia este puţin diferită

Casele din mediul rural sau casele de vacanţă fără gaz metan trebuie să aibă o termoizolare bună, iar încălzirea să se facă centralizat cu lemne, folosind cazane cu gazeificare, care au randamente de peste 85%, faţă de sobe care au randamentele de ardere de circa 46%.

Pentru casele de vacanţă este bine ca sistemul de încălzire să fie cu aer cald, deoarece are inerţie termică mică, iar timpul de când se porneşte instalaţia şi până ce se ajunge la o temperatură de confort este la jumătate faţă de sistemul clasic cu radiatoare. Deoarece folosirea caselor de vacanţă este sporadică, investiţiile pentru energii neconvenţionale nu sunt eficiente, apelându-se la ele doar ca moft.

Cele mai citite

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă