11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAl doilea pod al Prieteniei: A fost inaugurat podul Calafat-Vidin, după 13...

Al doilea pod al Prieteniei: A fost inaugurat podul Calafat-Vidin, după 13 ani de la începerea lucrărilor. Ce lecţie au învăţat autorităţile române şi bulgare

Victor Ponta şi omologul său, Plamen Oreşarski, au salutat inaugurarea noului pod peste Dunăre, de la Calafat-Vidin, dar au menţionat că finalizarea proiectului a durat foarte mult şi că ambele părţi trebuie să înveţe astfel să lucreze mai eficient la marile proiecte, informează Mediafax.

“A durat foarte mult pentru a fi construit, eu sunt al şaselea prim-ministru român, de la Isărescu până la inaugurare. Lecţia importantă este să învăţăm împreună să lucrăm mai eficient la marile proiecte necesare ambelor ţări”, a spus Ponta.

El a adăugat că speră ca foarte curând să nu mai existe puncte de frontieră între România şi Bulgaria, prin aderarea ambelor ţări la Spaţiul Schengen.

La rândul său, premierul bulgar, Plamen Oreşarski, a afirmat că îi pare rău că “povestea” acestui pod a fost atât de lungă şi a precizat că, atunci când săa decis începrea construcţiei, el a fost implicat în asigurarea finanţării proiectului.

Citeşte şi: Un al treilea pod peste Dunăre, între Bulgaria şi România. Vezi unde

El a arătat că astfel de proiecte reprezintă simbolul unor bune relaţii între state şi oameni şi pot impulsiona dezvoltarea economică a Bulgariei şi României.

La ceremonia de inaugurare a mai fost prezent, printre alţii, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA.

La ceremonie a asistat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Surse guvernamentale au declarat, miercuri, că premierul Victor Ponta l-a invitat pe Isărescu să participe la inaugurarea noului pod peste Dunăre, de la Calafat-Vidin, în condiţiile în care acordul României cu Bulgaria pentru construirea podului a fost semnat în martie 2000, când Guvernul era condus de Mugur Isărescu.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Citeşte şi: Guvernul a stabilit taxele pentru trecerea peste podul de la Calafat-Vidin

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Costurile totale ale proiectului totalizează 226 milioane de euro, iar angajamentul financiar al guvernului bulgar se ridică la 60,7 milioane de euro. Proiectul beneficiază de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă