31.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialAir Berlin - prăbușire cu preaviz | ANALIZĂ DW

Air Berlin – prăbușire cu preaviz | ANALIZĂ DW

Jurnalistul Henrik Bohme scrie, pentru Deutsche Welle, despre Air Berlin, a doua companie aerienă germană ca mărime, care și-a cerut insolvența.

Vinerea trecută, când tranșa de 50 de milioane de euro din creditul convenit cu marele acționar Etihad nu a intrat în conturile Air Berlin, s-a declanșat alarma la sediul central al celei de-a doua companii aeriene ca mărime a Germaniei. Lumea a înțeles atunci în mod cât se poate de clar că șeicii de la Etihad Airways au închis robinetul cu bani în direcția Berlin. Nici nu e de mirare, având în vedere că Etihad – una din companiile aviatice majore din Golful Persic, alături de Emirates și Qatar Airlines – avea deja destule alte probleme. Strategia Etihad de a cumpăra acțiuni la companiile concurente confruntate cu dificultăți financiare a eșuat masiv.

Poate că planul a fost să le dea astfel concurenților senzația de siguranță, după care să-i lase să moară de foame cu mâna întinsă, pentru a aduna apoi resturile și a prelua rutele de zbor ale acestora. Dar cu Air Berlin și Alitalia, la care a fost nevoie în ambele cazuri de ajutorul contribuabililor, au fost achiziționate două adevărate mașini de ars bani. Doar Air Berlin are datorii de 1,2 miliarde de euro. Etihad a investit în societatea de zbor germană din 2011 peste 1,5 miliarde de euro. Fără mare succes, după cum se vede. La începutul anului, șeicii promiseseră în scris că nu vor părăsi Air Berlin în următoarele 18 luni. N-a fost să fie.

Citește analiza integrală pe site-ul Deutsche Welle

Cele mai citite

ONU cere ridicarea imediată a sancțiunilor impuse Siriei

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică eliminarea „imediată" a tuturor sancțiunilor impuse Siriei în perioada în care Bashar al-Assad s-a aflat...

PSD nu va susține toate legile din sesiunea extraordinară a Parlamentului. Ce legi vor susține social-democrații

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat din nou Guvernul și a susținut că Parlamentul este nevoit să rezolve situații urgente ignorate de Executiv. El...

Petrolul se ieftinește cu peste 4% după reducerea tensiunilor dintre SUA și Iran

Prețurile petrolului au scăzut puternic luni dimineață, după ce Statele Unite și Iranul nu au lansat noi atacuri militare în zona Golfului Persic.Evoluția a...
Ultima oră
Pe aceeași temă