20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialAgricultorii, în pragul falimentului

Agricultorii, în pragul falimentului

Anul 2010 a fost cel mai dificil an pentru agricultura dobrogeană din ultimii 20 de ani, spun specialiştii. Ei sunt de părere că seceta din ultima perioadă, precum şi precipitaţiile abundente din intervalul lunilor iunie-iulie a afectat foarte puternic culturile din Dobrogea. Lipsa banilor şi vremea potrivnică au contribuit la obţinerea acestor rezultate. Seceta  şi inundaţiile de la începutul verii şi-au pus amprenta asupra culturilor în acest an. Una dintre problemele cu care se confruntă agricultorii în acest moment este lipsa acută a apei din sol. „Perioada de după sfârşitul lunii mai a însemnat multe precipitaţii. Am avut uneori cantităţi şi de 600-700 litri pe metru pătrat.

Am putea spune că am avut ploaie cât am avut alteori în doi ani”, a declarat şeful Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DJAC) Constanţa, Paraschiva Bobe. Din păcate, a mai precizat ea, terenurile din regiunea Dobrogei nu reţin umiditatea prea mult timp pentru că sunt soluri uşoare şi nisipoase. Cu toate acestea, producţie a existat. Spre exemplu, la grâu s-a înregistrat o producţie de 2.700 kg pe hectar. În ceea ce priveşte culturile recoltate, cel mai bine stăm la culturile de toamnă: grâu, orz, orzoaică şi rapiţă. „Aici am avut cu 20%-30% mai mult comparativ cu anii trecuţi”, a specificat Bobe. Orzul de toamnă  s-a recoltat în proporţii destul de mari – 73.734  tone, orzoaica de toamnă – 19.233 tone, rapiţa – 88.753 tone, orzoaica de primăvară – 15.974 tone,  grâu – 150.435 tone.

Sistemele de irigaţii, nefuncţionale

O altă problemă a agricultorilor a fost irigarea culturilor din proprietate. În momentul de faţă, sistemul de irigaţii mai funcţionează doar pe zona Poiana, foarte puţin la Medgidia, în zona Fruvimed şi la Mihai Viteazu. Celelalte zone sunt însă condamnate, iar oamenii nu au posibilitatea să-şi ude producţia. Cea mai afectată zonă este cea de sud. „Dacă am duce sisteme de irigare acolo, am avea nişte costuri enorme”, a completat directorul DJAC.

Grâul, vândut cu patru lei

Pe de altă parte, situaţia financiară precară i-a determinat pe foarte mulţi ţărani să-şi vândă grâul cu sume extrem de mici. Unii au coborât chiar şi la patru lei kilogramul de grâu, ei neacoperindu-şi nici măcar cheltuielile. „Am scăzut din preţ ca să scap de toată cantitatea pe care o mai aveam”, a declarat Ion Anastase din comuna Viişoa­ra. Bărbatul spune că a fost un an foarte greu şi că speră să poată semăna măcar culturile de toamnă, deşi este conştient că, dacă o face, riscă foarte mult. „Dacă vin ploile, sămânţa ajunge-n pământ, răsare şi se duce totul. La rapiţă, dacă dă o ploaie, face crustă şi nu mai răsare deloc”, a conchis şeful DJAC. 

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Activiștii de partid și mafia universitară decid cine va verifica plagiatele

Am mai scris în repetate rânduri că Legea învățământului superior a fost gândită de mafia universitară, doar pentru a servi intereselor sale, pentru a-i...

Jungla urbană a primăriței Clotilde Armand. Defrișare nocturnă la comandă în zona Piața Domenii-Cașin (Video)

În zona centrală a Sectorul 1, condus încă de primărița USR, Clotilde Armand, mai exact la câțiva pași de Biserica Cașin, se „toaletează”...
Ultima oră
Pe aceeași temă