Traian Băsescu are talentul de a face agenda publică. Asta este indiscutabil şi, orice opinie ai avea faţă de el, nu poţi să ajungi la o concluzie diferită. Discutăm de două săptămâni de cele două teme aruncate de el pe agendă: regionalizarea şi schimbarea Constituţiei. Tactica e mereu aceeaşi: aruncă pe piaţă câte un proiect de mare anvergură, apoi se retrage în bârlog (de data asta, a fost la mare) şi lasă pe ceilalţi să ronţăie temele sale.
Astfel încât şi opoziţia, şi televiziunile ostile îl atacă orbeşte, dar fac exact ceea ce el şi-a dorit să facă: discută temele sale. Este cu atât mai de mirare cu cât preşedintele se află în al doilea şi ultimul mandat şi are o popularitate foarte scăzută. Ar putea fi ceea ce americanii numesc „lame duck”, adică un politician spre final de mandat, părăsit de maşinăria politică ce trebuie să se orienteze spre succesor. Nimic mai simplu decât să ignori un lame duck.
Ţi-ai găsit! Tot ce aruncă Traian Băsescu pe piaţă face valuri şi opozanţii se pliază pe această agendă. Nimic nu obligă televiziunile anti şi opoziţia să discute la nesfârşit despre regionalizare sau despre Constituţie. Dar opoziţia zice cam aşa: nu sunt teme de actualitate, să le punem în practică după alegeri, apoi se aruncă în lungi peroraţii critice exact despre temele care mai devreme nu erau de actualitate. Dacă nu sunt de actualitate, de ce atâta energie ca să le combaţi?
Pe de altă parte, Traian Băsescu e bun la dominat agenda, dar slab la a face ceva cu această agendă. Subiectul regionalizării e tipic pentru modul său de acţiune: are ceva sclipiri, ceva idei, dar nici un fel de tactică pentru aplicarea lor. Au lansat ideea de a face din euroregiuni megajudeţe. Un calcul aritmetic simplu arată că nu se poate face fără sprijinul UDMR. Iar conducerea UDMR declară sus şi tare că habar nu a avut de aşa ceva. Din punct de vedere tactic, era simplu: PDL şi Traian Băsescu ori aveau o înţelegere prealabilă cu UDMR, ori nu ar fi trebuit să demareze discuţia. Altceva decât să-i zăpăcească pe cei din opoziţie nu aveau cum să obţină. Dar nu poţi să guvernezi doar zăpăcindu-i pe cei din opoziţie şi pe opoziţia din presă.
De oriunde începi să decupezi, ideea de regionalizare se blochează tot în Ţinutul Secuiesc. Maghiarii ar dori trasarea unei viitoare regiuni unde ei să fie majoritari. PDL sau nici un alt partid românesc nu poate promova aşa ceva. Soluţia de a face o regiune mare Centru unde maghiarii să fie minoritari era evident de neacceptat pentru UDMR. Astfel încât pentru UDMR starea de fapt, unde au două judeţe majoritar maghiare, este preferabilă schimbării în varianta PDL. Toate aceste calcule erau la mintea cocoşului.
Lansând respectiva propunere, Traian Băsescu şi PDL nu au făcut decât să relanseze retorica naţionalistă, în ambele tabere, şi la români, şi la maghiari. Unii spun că au făcut-o deliberat, pentru a câştiga voturi pe cartea naţionalistă, din fostul bazin al lui Corneliu Vadim Tudor. Nu cred că au gândit aşa de complicat, dar, dacă aşa au făcut, atunci a fost stupid. Pentru că în România puterea nu câştigă voturi pe cartea naţionalistă, ci opoziţia. Ca o regulă generală: opoziţia din România e mai populistă şi mai naţionalistă decât cei de la guvernare.
Aşa se întâmplă indiferent cine e la guvernare şi cine e în opoziţie. Când eşti la guvern, ai nevoie de unguri, ştii că declaraţiile tale produc consecinţe şi nu îţi permiţi, lider de ţară membră UE, să ieşi la vânătoare retorică de unguri. În opoziţie, dimpotrivă, parcă trebuie să arăţi poporului votant cum te-ai lupta tu cu ungurii dacă ai fi la putere, cum le-ai arăta tu lor, mama lor de bozgori, cum i-ai pune cu botul pe labe pe Tokes şi guvernul iredentist de la Budapesta. Evident, totul e retorică gratuită. Dar în opoziţie merge, oamenii au memorie scurtă.
Cert este însă că din inflamarea spiritelor nu câştigă partidele româneşti de la guvernare, ci doar cele din opoziţie sau extremiştii care acum sunt, slavă Domnului, în afara Parlamentului. Probă e şi faptul că intrăm iar într-o logică în care incidente mărunte capătă proporţii de catastrofă naţională. Europarlamentarul PSD Ioan Enciu s-a făcut de râs strigându-i europarlamentarului UDMR Sogor Csaba: „Vorbeşte, bă, româneşte!”. Asta a fost pentru unii dovadă de mare patriotism. De fapt, a fost o dovadă de mare grobianism şi stupiditate.
Parlamentul European e genul de for unde multiculturalismul e impregnat în codul genetic, se asigură traducere simultană şi ideea că un maghiar din România vorbeşte cu nişte miniştri maghiari în limba maghiară trece de un firesc cu totul potrivit acelui loc. Că Ioan Enciu nu e de acord era doar problema sa personală. Dar să mai ai şi o ieşire publică grobiană arată că omul nu prea pricepe mare lucru din mediul în care lucrează. Europarlamentarul Enciu a făcut figură de om coborât din copac. Am declarat asta prin presă şi am scandalizat iar pe patrioţii patibulari care nu înţeleg că, în UE, a fi patriot presupune să fii mai întâi inteligent şi să înţelegi contextul în care acţionezi. Evident, a doua zi Enciu şi-a cerut scuze, recunoscând astfel că fusese stupid. Caz în care se vede efectul puternic de socializare al PE: grobienii nu culeg laude acasă, ci se calmează.
Incidentul în sine e minor, dar în contextul în care ne mobilizăm aiurea ca să apărăm ţara de pericolul maghiar, astfel de incidente iau proporţii şi se acumulează frustrări. Şi de data asta inflamarea a pornit chiar de la nimic: Băsescu şi PDL puteau foarte bine să-şi consulte partenerii de coaliţie înainte de a arunca pe masă un proiect care poate suna bine în teorie, dar în contextul politic nu face decât să deschidă iar cutia Pandorei a conflictelor cu iz naţionalist.
Consultări la Cotroceni după ce toţi nervii sunt întinşi la maximum, nu mai pot drege nimic din situaţie.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
